Am citit zilele astea prin ziare un articol referitor la “Fişa postului”. Autorul articolului susţinea cât de importantã este aceastã fişã şi câte ar trebui sã conţinã. Mã rog, eu rãmân la opinia cã denumirea cea mai potrivitã a acelui document ar fi “Fişa prostului” şi cã, în esenţã, nu este decât un document cu ajutorul cãruia se spalã pe cap şefii. Vrei sã angajezi pe cineva care n-are nici o treabã cu postul respectiv? Il angajezi, îi dai fişa-n mânã şi-i spui sã facã ce scrie acolo, iar apoi îl lauzi pentru respectarea fişii, chiar dacã el habar n-avea ce fãcea. Vrei sã bubui pe careva care nu ţi se face preş la picioare? Il pocneşti de nu se vede, cãci orice rând din “Fişa prostului” poate fi interpretat în ‘jde feluri. In plus, întotdeauna va apare ceva de fãcut care, deşi nu este stipulat în fişã, ar fi trebuit fãcut, pentru cã aşa cerea bunul mers al lucrurilor. Si dacã nu a fãcut ce trebuie “protejatul”, el nu pãţeşte nimic, pentru cã nu avea chestia aia trecutã în fişã, dar dacã nu face ãla de nu se pune caprã, zboarã cu fulgi cu tot, ce dacã nu scria în fişa lui! Ca sã nu mai spun cã fiecare individ este unicat şi randamentul maxim din fiecare nu se scoate dupã reţete standardizate. Numai cã, pentru a-l eficientiza pe fiecare în parte, este nevoie de şefi adevãraţi, nu de manageri de hârtii! Deci-“Fişa prostului”. Pentru cã se dã proştilor. Aia care se pricep, sunt pregãtiţi profesional corespunzãtor postului şi doresc sã facã treabã, n-au nevoie de fişã, pentru cã ei fac chiar mai mult decât poate cuprinde o fişã.
Am şi un exemplu concret la ce poate fi folositã fişa. Am fost martor “oculist” la o discuţie. Cineva, nu spui cine, persoanã importantã mon-cher, îl întreba pe un mare şef. “De ce l-ai pus şef de birou pe X?!?”. “Nu puteam sã scap de el. Toatã ziua îmi bãtea la uşã şi mã întreba ce perspective are el!”. “Si cum, ãsta a fost criteriul? Pãi X nu e mai priceput decât Y, şi nici nu poate rãspunde la nevoie la orice solicitare, fie zi, fie noapte, din motive obiective pe care le ştii. Ce semnal le transmiţi tinerilor de acolo, cãrora eu le-am bãgat în cap cã ei trebuie sã-şi vadã doar de treaba lor, sã nu se gândeascã la altceva, nici mãcar la propriile promovãri, cãci de asta se ocupã şefii, iar şefii nu-i trec cu vederea pe cei ce muncesc bine şi conştiincios?”.
Nu vreau sã-mi amintesc toatã discuţia. In cazul respectiv, chestiunea s-a remediat dar numai pentru cã cel ce l-a luat la întrebãri pe marele şef era atât de încãpãţânat în astfel de probleme încât n-aveai altã soluţie cu el. Poate, doar sã-l împuşti! Ceea ce marele şef a şi fãcut pânã la urmã, dar atunci a fost nevoit sã repare. Era sã zic “sã repare greşeala”, dar mai corect spus ar fi “sã repare mârşãvia”.
Dacã cineva ar fi chiar bine intenţionat în legãturã cu aceastã “Fişã a prostului” şi chiar ar crede cã ea poate aduce beneficii, atunci le spun eu cui ar trebui sã li se dea astfel de fişe. La şefi! Numai lor. Si ar trebui urmãriţi cu lupa în tot ceea ce fac. Cãci…peştele de la cap se-mpute.
P.S. Cineva m-a-ntrebat ce legãturã este între exemplul dat de mine şi fişa postului. Dacã s-ar fi uitat vreodatã într-o astfel de fişã, ar fi vãzut cã…bãtutul la uşa marelui şef nu este stipulat printre criteriile de performanţã! Mã aşteptam ca acel cineva sã-mi atragã atenţia cã nu am definit bine exemplul dat. Pentru cã eu am spus cã dau un „exemplu concret la ce poate fi folositã fişa postului”, când, de fapt, exemplul ilustreazã cum se poate sã nu fie folositã mult invocata bucatã de hârtie într-una din situaţiile pentru a cãrei rezolvare se zice cã s-ar fi creat acea fişã! Sã fim serioşi!
