Tot răsfoind arhivele militare, am dat peste două episoade din cariera militară a lui Averescu şi Antonescu. Le desparte o distanţă de câteva zeci de ani. Dar, dincolo de timp, ceea ce le deosebeşte cu adevărat este stilul. Suntem în faţa a două secvenţe de viaţă care ilustrează cum nu se poate mai bine deviza „Stilul este omul!”
Episodul 1. În 1905, comandantul Brigăzii 1 Roşiori, colonelul Alexandru Averescu, hotărăşte să execute o „raită” călare din Tecuci şi Galaţi (garnizoanele Brigăzii) până la Bucureşti, cu scopul de a verifica puterea de rezistenţă a ofiţerilor şi a trupei într-un marş rapid şi un timp bine determinat. Pentru aceasta, face apel – reţineţi maniera! – la militarii care doresc să-l urmeze. Din toată unitatea se oferă doar 10 ofiţeri! Faţă de această „receptivitate”, comandantul Brigăzii nu reacţionează în nici un fel. A doua zi (12 decembrie), cei zece călăreţi, în frunte cu colonelul Averescu, pornesc spre Bucureşti.
După patru zile de marş ajung la destinaţie. Aici sunt întâmpinaţi de principele Ferdinand şi principesa Maria. Sunt cazaţi la cazarma Divizionului de jandarmi călări. Seara, grupul de ofiţeri este invitat la un restaurant de lux din Bucureşti. A doua zi are loc un prânz de gală la care iar parte principele Ferdinand, ministrul de război, comandanţii Brigăzilor de cavalerie din Capitală. În dimineaţa următoare, Averescu şi ofiţerii săi pornesc spre Tecuci.
Episodul 2. În 1930, colonelul Ion Antonescu era comandantul Brigăzii 6 Cavalerie din Bucureşti. Într-o seară, Antonescu ordonă convocarea tuturor ofiţerilor Brigăzii pentru a doua zi dimineaţa, la ora 6.00. La ora stabilită, toţi cei 120 de ofiţeri, de la colonel la sublocotenent, sunt în formaţie. După ce primeşte raportul, colonelul Antonescu ordonă: „Încălecarea! Plecăm să-i salutăm pe camarazii noştri de la Târgovişte!” (Acolo se afla Şcoala de Cavalerie – n.m, D.R.). Ofiţerii încalecă şi pornesc, în frunte cu comandantul lor, spre Târgovişte.
După un marş forţat de optzeci de kilometri, cu scurte pauze regulamentare, călăreţii şi caii ajung, obosiţi, la Şcoala de Cavalerie. „Repaus, 15 minute!” – ordonă colonelul Antonescu. Apoi: „Încălecarea! Înapoi, la Bucureşti!” Pe drum, 44 de ofiţeri nu mai pot continua marşul. Ulterior, Antonescu avea să dispună scoaterea lor din armată pentru incapacitate. 44 de ofiţeri care au căzut la proba de rezistenţă fizică!...
Nu ştiu ce comentarii se vor face pe seama celor două secvenţe. Dar, indiferent ce se va spune, nu trebuie uitat un adevăr vechi de când lumea: armata nu creşte filfizoni, ci luptători, bărbaţi adevăraţi, capabili să facă faţă oricăror împrejurări. Iată de ce nu pot decât să salut stilul Antonescu! Aşa trebuie să fie un comandant! Dacă armata noastră ar fi avut cât mai mulţi Antonescu, poate că multe lucruri n-ar mai fi aşa cum sunt acum!
