ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, cu patima dar fara mânie !


Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Devize - 11


Devize militare

„Ofiţerul de cavalerie trebuie să fie şi călăreţ şi cavaler!”Cuvintele aparţin regelui Ferdinand şi au fost adoptate ca deviză a Cavaleriei Române. Deviza a fost înscrisă pe frontispiciul clădirii comandamentului Şcolii Speciale de Cavalerie din Târgovişte. Ea mai poate fi citită şi astăzi, graţie curajului generalului (r) Andrei Kemenici, care a refuzat să o distrugă, aşa cum primise ordin, în anii regimului comunist, preferând să o acopere cu un strat subţire de mortar în speranţa că va veni o zi în care... După decembrie 1989, inscripţia a fost scoasă la lumină.

„Pentru Ţară, pentru Glorie, pentru Drapel!” Inscripţia de pe Poarta Regimentului „Argeş” nr. 4, din Piteşti. Ce păcat că astăzi acest minunat monument se află în paragină!...


Devize instituţionale

Arbeit macht frei! Munca te face liber! Cuvinte înscrise cu litere uriaşe, din fier forjat, deasupra porţii celui mai mare lagăr de exterminare Birkenau-Auschwitz, înfiinţat de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial. Deviza, celebră prin cinismul ei, mai poate fi văzută şi astăzi pe poarta fostului lagăr, transformat în muzeu. Fostul häftling (deţinut în lagăr de exterminare) Oliver Lustig, evreu din Transilvania, spune că la câţiva zeci de metri de poartă, într-una din sălile muzeului, se poate vedea, pe un postament de marmură neagră, un glob de sticlă cu cenuşă şi frânturi de oase, tot ceea ce a mai rămas din peste două milioane de oameni care au intrat în „fabrica morţii” de la Birkenau-Auschwitz.

Patria şi dreptul meu. Deviza oraşului Bucureşti. Înscrisă pe eşarfa tricoloră de pe stema oraşului (stemă stabilită în 1921 de către Comisia consultativă de heraldică al cărei preşedinte era istoricul Dimitrie Onciul), deviza a fost utilizată pentru prima dată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, consfinţind legătura dintre libertatea individuală şi statutul politic al ţării.

Prin noi înşine! Deviza Ordinului Coroana României, 1881, instituit de Carol I.

Acta non verba! Fapte, nu vorbe! Deviza actualului Batalion 72 Apărare NBC „Negru Vodă”, din Sighişoara.


Devize personale

Macht geht von Recht! Forţa merge înaintea dreptului! Deviza cancelarului german Otto von Bismark (1815-1898). Faptele sale arată că şi-a respectat întocmai deviza. În 1862, când Wilhelm I îl numeşte prim-ministru interimar, avea să se adreseze Landtagului (Parlamentul) cu următoarele cuvinte: „Nu prin discursuri sau prin decizii ale majorităţii vor fi rezolvate marile probleme ale epocii noastre, ci prin foc şi sabie!” Înainte de a muri, cuprins de remuşcări, va nota în agenda sa: „Am adus fericirea unei mari naţiuni, da, dar şi nefericirea pentru mulţi! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80 000 de oameni, n-ar fi fost îndoliaţi taţi, mame, surori. Acum o să dau socoteală lui Dumnezeu!”

D.Roman