În lecturile mele am cules câteva exemple care vin să demonstreze că regulile tacticii militare nu sunt bătute în cuie. Ele sunt făcute pentru a fi încălcate. Esenţialul este să ştii când să le nesocoteşti sau când să te foloseşti de ele. ***
În anul 691 î. Hr., Mardukapaliddin al II-lea, instalat pe tronul Babilonului, profitând de slăbirea imperiului asirian al lui Sennacherib (704-680 î. Hr.), organizează o mare coaliţie antiasiriană la care participau: Elamul, arameii, perşii şi regatele din vecinătatea Mediei. Cele două armate se vor înfrunta la Halule. Înaintea începerii bătăliei, care s-a dat la Halule, regele Sennacherib a dat următorul ordin de luptă: „Atacaţi ca o vijelie puternică duşmanul, în faţă şi pe laturile sale.” Deşi lupta s-a încheiat nedecis, abilul rege asirian a ştiut să speculeze evoluţia internă negativă a ţărilor care se coalizaseră împotriva sa şi să se impună în zonă.
***
Semiramida (810-806 î. Hr.), legendara regină a Asiriei, a recurs la un şiretlic de luptă neobişnuit pentru acele timpuri. Aflând că armata regelui indian Stabobrates îşi bizuia forţa pe elefanţi, Semiramida a poruncit ostaşilor săi să construiască machete de elefanţi, care să fie transportate pe cămile, astfel încât, de departe, să dea impresia inamicului că are în faţă o puternică armată cu luptători pe elefanţi. Deşi stratagema reginei a dat greş – regele indian a obţinut o victorie categorică – ea merită reţinută ca un exemplu de ingeniozitate pe câmpul de luptă.
***
Generalul teban Epaminondas (cca 410 î.Hr., Teba - 362 î.Hr., Mantinea) a fost primul comandant care a aplicat principiul tactic al repartizării neuniforme a trupelor de-a lungul frontului, în scopul concentrării forţelor pentru lovitura principală în sectorul hotărâtor. Se ştie că, până la Epaminonda, grecii dădeau bătăliile în dispozitiv de luptă paralel, trupele fiind repartizate uniform de-a lungul frontului. Or, în bătălia de la Leuctra (371 î. Hr. ), armata tebană, mai puţin numeroasă, a învins puternica falangă spartană – invincibilă până atunci – folosind dispozitivul de luptă oblic, prin constituirea la flancul stâng a unei grupări de izbire, care s-a dovedit a fi decisivă în desfăşurarea luptei.
***
Generalul atenian Miltiades (554 î.Hr.-489 î.Hr.) a fost primul comandant din istoria militară a lumii care a avut curajul să opereze schimbări în ordinea de bătaie tradiţională a falangei ateniene. În bătălia de la Maraton (490 î. Hr.), Miltiades a slăbit deliberat centrul dispozitivului propriu, executând o excelentă manevră de învăluire a flancurilor inamicului. În concepţia strategului atenian, centrul nu avea decât rolul de a atrage replica inamicului, foarte puternic pe centru, unde luptau cei mai buni ostaşi ai regelui Darius (mezii şi perşii). În acest mod, rolul principal revenea celor două aripi ale frontului grecilor, care aveau misiunea de a străpunge flancurile persane şi a întoarce frontul. Ceea ce s-a şi întâmplat! Noutatea şi îndrăzneala tactică au adus laurii de partea lui Miltiades.
***
În atacul cetăţii germane Kehl, în 1797, generalul francez Claude Joseph Lecourbe (1758-1815) a trimis înapoi toate ambarcaţiunile cu care trecuse Rinul, după care, luând un drapel, s-a adresat soldaţilor săi: „Iată Rinul, şi iată inamicul. Ori învingeţi, ori vă înecaţi!” Deşi o regulă elementară de tactică îi cerea să-şi păstreze ambarcaţiunile pentru a se putea retrage la nevoie, Lecourbe a riscat, mizând totul pe psihologie. Luptătorii săi n-aveau decât o şansă: ori mureau în luptă, ori în apele Rinului!
***
În bătălia de la Nezib, Siria, în 1839, căpitanul Helmuth Carl Bernard von Moltke (1800-1891), trimis ofiţer consilier în armata otomană, cu gradul de căpitan, îl sfătuieşte pe Hafiz paşa să lupte cu râul Eufrat în spate. Dar Hafiz refuză. Rezultatul: cei aproape 80 000 de turci sunt bătuţi de cei circa 45 000 de egipteni ai lui Ibrahim-paşa. Viitorul mareşal von Moltke intuise mai bine decât Hajiz-paşa starea morală a soldaţilor turci în acel moment.
***
Bătălia de la Granicos (334 î. Hr.), una din cele mai mari confruntări armate ale lumii antice, care avea să-i deschidă lui Alexandru Macedon drumul spre Asia, a fost dată cu râul Granicos în spatele macedonenilor. Rezultatul se cunoaşte: macedonenii lui Alexandru au câştigat!
