În ziua de 29 mai 1453, zidurile Constantinopolului cădeau sub loviturile năprasnice ale tunurilor oştilor otomane conduse, în ultimul asalt, de însuşi sultanul Mahomed al II-lea (1432-1481). Pentru prima dată, Constantinopolul, vestita capitală a vechilor romani care a fost într-o vreme „centrul lumii” şi unde nu călcase, timp de secole, picior de cuceritor străin, era în primejdie de moarte.1)
Între tunurile lui Mahomed care bombardau fără încetare oraşul se afla şi cel mai mare tun folosit vreodată la asediul unei cetăţi. Cronicarii susţin că faimosul tun era opera unui anume Orban (Urban), de loc de prin ţinuturile Sibiului. Născut, probabil, pe la 1413, Orban intră în istorie ca un mare meşter în făurirea de tunuri. Cronicarul bizantin Chalcocondyles 2) scrie că Orban era „dac de neam”, că „a fost mai înainte la eleni şi i-a părăsit, apoi a venit la poarta împăratului”, căruia, în 1452, i-a propus să-i toarne tunuri „oricât de mari ar vrea”. „Poţi să-mi faci un tun în stare să sfărâme zidurile Constantinopolului?” – l-a întrebat Mahomed. Orban a răspuns afirmativ. Atunci, sultanul l-a primit cu leafă mare şi i-a dat în grijă fabricarea tunurilor sale. Un alt istoric, Hammer, povesteşte că, după câteva săptămâni, Orban făcu o demonstraţie în faţa sultanului cu un tun de mare calibru, care trase asupra unei nave veneţiene, scufundând-o în câteva clipe. Această ispravă făcu să crească acţiunile lui Orban. Impresionat de ceea ce văzuse, Mahomed al II-lea îi ceru să facă un tun şi mai mare. În curând, noul tun avea să fie încercat cu succes la Edirne.3) Aruncate la peste un kilometru depărtare, proiectilele se înfundară la doi metri în pământ.
Încântat, „sultanul îl copleşi cu daruri pe Orban şi porunci să i se dea o sumă atât de mare încât, dacă miniştrii bizantini ar fi încuviinţat să i-o dea măcar pe sfert, acesta nu ar fi părăsit niciodată Constantinopolul.”4) Pe lângă bani, Orban a primit şi un timar.5)
Tunurile lui Orban – pe care turcii le numeau basilikos sau şahi – s-au dovedit a fi unul din cele mai eficiente mijloace tehnice de care s-a folosit Mahomed al II-lea pentru distrugerea zidurilor Constantinopolului.
Ce s-a întâmplat cu meşterul Orban după căderea Constantinopolului? Puţinele izvoare nu ne ajută să aflăm mai mai multe despre soarta sa. Nu este exclus să fi rămas pe mai departe în serviciul sultanului, căci numele şi tunurile lui vor mai fi întâlnite şi în alte lupte purtate de oştile otomane. Semne de întrebare se pun şi în legătură cu originea sa certă. Nu este exclus ca el să fie revendicat de unguri, ştiut fiind că numele Orban este purtat de mai multe familii maghiare.
NOTE
1)În lumea creştină îşi făcuse loc ideea că oraşul Constantinopol era protejat de divinitate, fiind invincibil. Avarii şi slavii (sec.VI), arabii (sec. VII), bulgarii hanului Krum, cumanii, pecenegii, ruşii n-au reuşit să-l cucerească. Singurii care au pătruns în oraş au fost latinii, în 1204.
2)Chalcocondylas făcea parte dintr-o familie de umanişti şi oameni politici atenieni. După ce a trăit o vreme la Curtea Paleologilor de la Mistra, s-a stabilit în Constantinopol, pentru ca, după căderea acestuia, să meargă la Atena şi apoi în Italia. Inspirat de modelele lui Tucidide şi Herodot, scrie Historiarum Demonstrationes, operă care acoperă istoria imperiului otoman de la origini până în anul 1463. Ea a fost tradusă şi în româneşte, de Vasile Grecu, sub titlul „Expuneri istorice” (1958)
3)Botezat basilikos sau şahi, tunul acesta era, aşa cum ceruse sultanul, „cel mai mare tun cu putinţă”. Potrivit cronicarilor (Kritobulos), lungimea ţevii era de 3,51 m, având grosimea de 28,6 cm; diametrul ţevii măsura 2,5 m. Tunul folosea ghiulele de peste 400 kg. Un tun al lui Mahomed, turnat în 1464, se află la Muzeul Turnului Londrei. Greutatea ghiulelelor este de 544,32 kg şi lungimea ţevii de 3,12 m.
4)Andre Clot, Mahomed al II-lea, cuceritorul Bizanţului, Editura Artemis, Bucureşti, 1993
5)Suprafaţă de pământ al cărei venit era atribuit unui timariot, militar sau administrator pentru serviciile aduse sultanului.
Între tunurile lui Mahomed care bombardau fără încetare oraşul se afla şi cel mai mare tun folosit vreodată la asediul unei cetăţi. Cronicarii susţin că faimosul tun era opera unui anume Orban (Urban), de loc de prin ţinuturile Sibiului. Născut, probabil, pe la 1413, Orban intră în istorie ca un mare meşter în făurirea de tunuri. Cronicarul bizantin Chalcocondyles 2) scrie că Orban era „dac de neam”, că „a fost mai înainte la eleni şi i-a părăsit, apoi a venit la poarta împăratului”, căruia, în 1452, i-a propus să-i toarne tunuri „oricât de mari ar vrea”. „Poţi să-mi faci un tun în stare să sfărâme zidurile Constantinopolului?” – l-a întrebat Mahomed. Orban a răspuns afirmativ. Atunci, sultanul l-a primit cu leafă mare şi i-a dat în grijă fabricarea tunurilor sale. Un alt istoric, Hammer, povesteşte că, după câteva săptămâni, Orban făcu o demonstraţie în faţa sultanului cu un tun de mare calibru, care trase asupra unei nave veneţiene, scufundând-o în câteva clipe. Această ispravă făcu să crească acţiunile lui Orban. Impresionat de ceea ce văzuse, Mahomed al II-lea îi ceru să facă un tun şi mai mare. În curând, noul tun avea să fie încercat cu succes la Edirne.3) Aruncate la peste un kilometru depărtare, proiectilele se înfundară la doi metri în pământ.