Aranjatul hartiilor adunate prin sertare de-a lungul vieţii continuă. Astăzi am dat peste un mesaj pe care l-am transmis unui coleg mai tânăr şi mai “zvăpăiat” decât mine. Mesajul se referea, la data aceea, la un personaj anume. Recitindu-l, îmi dau seama că este valabil pentru mult mai multe personaje. Iată ce scriam în urmă cu vreo câţiva ani.
*******
Să te fereşti de cei ce-şi expun gândurile sub formă de lozinci! De cei care descoperă abia acum ceea ce descoperiseră alţii mai demult, dar nu avuseseră ei habar. De cei care ştiu sigur ce şi cum ar trebui făcut totul (evident, ca la “ăia”, sau ca la “ăilalţi”, şi anume ca la cei ce călăresc pe cai mari atunci când trec prin dreptul nasului lor, pentru că mai departe nu văd). De cei care stiu că nimic din ceea ce s-a făcut nu e bun si că, de fapt, nu s-a făcut nimic până la venirea lor. De cei ce ştiu cu certitudine ce ar fi trebuit să facă înaintaşii lor şi ce ar trebui să facă, acuma, toţi ceilalţi. De cei care, atunci când sunt întrebaţi de ce nu au făcut ei ceea ce acuză că nu au făcut alţii, zic că nu au fost lăsaţi. Adică, vezi Doamne, şefii şi colegii pe care-i avuseseră până atunci stăteau toată ziua lângă ei şi le dădeau peste degete ori de câte ori ei încercau să facă ceea ce ştiau că trebuie făcut! Iar pentru ceea ce nu făcuseră ăilalţi, acei “ăilalţi” erau vinovaţi, dar tot ei erau unicii vinovaţi şi pentru ceea ce nu făcusera ei înşişi. Si, de fapt, e adevărat că ei nu făcuseră chiar nimic, dar asta se întâmplase numai pentru că nu fuseseră lăsaţi!
Ieri a venit vorba de încăperea pe care, întâmplător, o ştiu. Mi s-a spus că acum, acolo, se joacă 3 pitici. M-a pus dracu să spun că s-ar putea juca mai mulţi, dacă chiar s-ar dori a se face mai mult şi, mai ales, dacă s-ar dori a se face şi altceva decât ceea ce se se face oricum. Reacţia m-a pocnit în moalele capului, deşi cunoşteam “marfa”. A sunat cam aşa: "Da, dar numai dacă îi înghesuim ca în comunism!". "Ce-o avea sula cu prefectura?" m-am întrebat şi eu ca prostu. Ce legătură este între comunism şi aranjatul scaunelor într-o încăpere?! Am fost peste “gârlă” de 4 ori şi tot de atâtea ori am fost prin celebrul poligon cu cinci laturi. Am văzut oameni serioşi lucrând în spaţii minuscule pe holuri, despărţiţi de câte un perete mobil de tablă. Nu mi-a trecut prin cap să-i întreb: "Nu vă supăraţi, sunteţi cumva comunişti?".
Aştia sunt indivizii care prezintă ca unic argument, pentru care consideră că ei ar trebui să fie numiţi minimum “şefi de buric”, faptul că, în cele 2-3 zile, sau chiar ani, petrecute/i în afara ţării, au căpătat “mentalitate occidentală”. Ca şi când această mentalitate este un fel de revelaţie care-ţi apare la un moment dat şi care te scuteşte de orice logică raţională. Las deoparte faptul că unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători ai unei astfel de idei, cunoscut de mine personal, fusese ani buni, înainte de 89, activist de partid scos din producţie (chestie pe care şi-o scosese din cv-ul personal, neuitând, însă, să-i acuze, dar numai după 25 decembrie 1989, pe comunişti-evident ăilalţi, nu şi el-că i-au scos pe regi din istoria naţională), care făcuse temenele la uşile comuniştilor mai mari ca să-l primească şi pe el “înăuntru” la 18 ani.
In general, astfel de indivizi nu sunt capabili, esenţialmente, să facă ceva. Au, însă, uneori, iniţiative proprii pe care, dacă le urmezi, intri, garantat, cu maşina-n copac. Evident, în clipa aia ar veni explicaţia lor că nu aia au vrut să zică, sau că nu ai înţeles tu bine, că ei au vrut să zică altceva dar i-au împiedicat comuniştii, sau ruşii, sau nord coreenii, sau poate chiar Sadam Hussein sau Miloşevici. Si, probabil, vor încerca să explice că acel copac nu ar fi crescut acolo dacă ar fi fost ei şefi.
*****
E ceva ce vi se pare că n-ar mai fi de actualitate în acest mesaj vechi?! Mie, nu!
