Stau pe marginea liniei de metrou. Mă apropii, trecând de linia care marchează accesul. Privesc în jos şi simt aceiaşi fiori care mă trec şi când privesc de la balcon. Am teamă, sau măcar mă trec fiori puternici, când sunt la înălţime. Pu şi simplu îmi vine să mă arunc în gol şi bănuiesc că această pornire i-a încercat pe mulţi dintre cei ce s-au sinucis aruncându-se de pe bloc sau de la alte înălţimi. Este o trăire care mă încearcă până şi atunci când urmăresc un film, deşi ştiu că nu este decât un film. Desigur, asta nu m-a împiedicat să cobor de pe bloc pe o frânghie, noaptea, şi nici să mă urc pe blocuri unde aveam lucrări de făcut. Dar, niciodată nu priveam în jos, atunci când eram nevoit să lucrez la înălţime. Pentru că ştiam ce păţesc dacă privesc în jos de acolo, de sus. Este o senzaţie extrem de puternică. La fel de puternică precum a fost trăirea care m-a încercat în urmă cu o jumătate de secol, atunci când, într-o sală de cinematograf fiind, am sărit în sus şi am strigat “Goool!” în clipa în care în filmul “Băieţii noştri” unul din personaje a marcat un gol. Faptul că în clipa următoare m-am băgat sub scaun de ruşine nu mi-a folosit la nimic. Tot la fel am păţit şi în continuare. Cam aşa de puternică este şi teama ce mă încearcă privind de la înălţime în jos. Imi vine să mă arunc în gol! Astăzi, când m-a încercat acea teamă, m-am retras de la marginea peronului. Imediat, m-am liniştit. Atunci am realizat că, în fond, eu eram la fel de stabil şi pe marginea peronului ca şi la distanţă de acea margine. Căci eu mă sprijineam pe aceeaşi suprafaţă a tălpilor mele, gravitaţia acţiona tot de sus în jos şi pe marginea peronului şi nu mă impingea înspre hăul din adâncuri. Atunci, de ce mă simt mai în siguranţă când nu văd un gol în apropierea mea, când nu privesc în jos de la înălţime? Nu ştiu dacă am găsit răspunsul cel mai bun, dar cred că sentimentul de certitudine, atunci când nu stau pe marginea prăpastiei, sau nu mă uit în jos dacă sunt pe marginea hăului, îmi este dat de faptul că şi privirea mea se sprijină pe o suprafaţă stabilă şi întinsă. Cu alte cuvinte, în afară de picioare, mă mai sprijin şi-n… privire!
