La sfarsitul decadei a doua a lui august 1968, am terminat practica la bordul Dragorului de Baza-16. Eram de acum absolventi ai anului trei al Scolii Militare Superioare de Marina (azi Academia Navala). La scoala, am raschetat cu cioburi de sticla parchetul clasei si l-am dat cu ceara. Ne-am pus in sacul marinarului obiectele personale. Urma sa plecam in vacanta de vara, care dura o luna. Gandul ne zbura la parinti, frati si surori, pe care nu-i vazusem din vacanta de iarna, dar mai ales, la parul carliontat, blond, lung si parfumat al iubitei.
Dimineata, deziluzie. Sacul marinarului golit, tinuta de interior (de soldat de marina pe noi), sala de festivitati, pentru a urmari luarea de pozitie a lui Ceausescu impotriva invadarii Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia. La terminare, am vazut ingrijorarea comandantilor, lacrimile greu stapanite ale dragului nostru profesor de trigonometrie sferica, comandorul Balabanescu, acompaniate aproape in hohote, de cele ale profesoarei de geometrie analitica diferentiala Maria Bacalum, sotie de ofiter de marina. Adio bucle blonde. A urmat o luna de garzi si saparea de locasuri de tragere, individuale si colective, apoi ravnita vacanta. Buclele blonde luasera mirosul crizantemelor toamnei.
La reintoarcerea in scoala, studiu intens, astfel ca, la sfarsitul lui decembrie, in urma a serioase examene am devenit locotenenti la 21 de ani.
Munca intensa, pe mare, la instructia la uscat si cu ocazia campaniilor agricole. Rezultate obtinute. Secunzi, apoi comandanti. Drumul spre titularizarea ca suveran al puntii de comanda este abrupt, cu concurenta serioasa, chiar cu ofiteri mai mari in grad. Nava nu e dinastie.
*
Trecut-a timp…La bilantul a 40 de ani de cand am devenit ofiteri, in Aula Academiei Navale, alaturi de noi, pentru prima data, consoartele. Au avut rolul lor in devenirea noastra. Ne-au crescut copiii mai mult singure, stiau sa manuiasca cheia buteliei de aragaz, sa schimbe siguranta arsa de la tabloul electric, sa repare fierul de calcat si alaturi de prestarea unor profesii, in saracia alimentara a timpului, sa pregateasca sotului venit dintre valuri, o cina copioasa.
*
La masa prezidiului, fostul nostru comandant de scoala, acum vam (r)ing. Stefan Ilie, cam(r)dr. ing Cristescu Corneliu si cam(r) Petre Zamfir, fostii nostri profesori. Alaturi de noi in sala, cdor(r) Leonte Mihai, profesor de lb. engleza. La pupitru, seful promotiei cam(r) ing Borsan Ion, a facut apelul. 15% n-au mai raspuns, fiind plecati pe valul vesnic. Realizari raportate de fiecare in nuanta tinereasca, desi suntem sexagenari, cu calvitie frontala, iar in rest grizonati. Multi bunici. Unii continua sa profeseze mai ales in invatamant. Toti electromecanicii sunt ingineri. Peste 90% din puntisti au absolvit intre timp un institut de invatamant superior. Opt amirali, din care doi, fosti comandanti ai Marinei. Comandanti de mari unitati, divizioane, profesori, ofiteri in organele centrale militare. Unde ne-a dus pe fiecare karma.
Aceleasi lucruri le-a constatat si dl. Vam(r) ing. Stefan Ilie despre noi. Fostul nostru rector ne-a spus ca institutia ne-a dat stiinta si ne-a aratat calea de urmat, pe care noi am “navigat” bine si am lasat “un siaj impresionant”.
*
Seara, la agapa, n-am mai fost ca altadata. Bunatati lasate-n farfurii, putine pahare golite. La fel de putine dansuri.
A doua zi, la picnic in statiunea Palazu Mare a Academiei Navale, unde am facut practica de anul intai, ne-am amintit in hohote de ras de “haiduciile” noastre, ca elevi in liceul militar si scoala navala.
Am imbatranit. E prima data cand nu ne-am mai adresat unul altuia cu porecla ca la alte aniversari. Ne hranim sufleteste cu realizarile copiilor nostri, in speranta ca vor fi mai sus ca noi. In 1968, la absolvire, elevul sergent-major Manole Ilie a compus un imn al promotiei, pe care l-a revizuit in calitate de comandor(r) dr., inainte de intalnirea noastra. Cu acordul autorului il redau mai jos, pe post de concluzii:
