In săptămầna ce conţinea ziua de 23 aug 1986, mă aflam alături de alţi trei ofiţeri de marină romầni, la Izmail. Scopul călătoriei era o aăa zisă consultaţie privind achiziţionarea unor jucării specifice profesiei noastre. Comandantul centrului de instrucţie gazdă era un curtenitor căpitan de rangul I. Fie vorba-ntre noi, nu prea mai văzusem ofiţeri de marină sovietici care să posede această calitate. Mă rog, omul era motivat în afacerea lui negustorească, sens în care ne-a prezentat jucăriile în fucţiune, deservite de un echipaj libian, care făcea training în unitatea lui, iar ulterior, ne-a adus un căpitan de rangul III bulgar, care comanda divizionul aflat tot la training la Izmail (bulgarii cumpăraseră, deja, jucăriile).
La 23 august ne-a sărbătorit la masa de prầnz cu vodkă (era prohibită).
Seara, la « gostiniţa », l-am facut noi “cracă” cu coniac trei stele romầnesc, depozitat în sticle de un litru guşate. Motivul, avansarea şefului delegaţiei noastre la gradul de căpitan de rangul II. In acest sens comandorul sovietic i- a distribuit colegului nostru două stele mari “sdelano v SSSR », cu şurub, pe care le-a pus în pahar şi le-a înecat în coniac. Avansatul a băut dintr-o sorbitură cupa, rămầnầnd cu stelele în plisc. Astfel, ritualul rusesc al avansării a fost îndeplinit, singurele diferenţe fiind acelea că tradiţionala vodkă a fost înlocuită cu coniac şi la fel de tradiţionala gamelă rusească cu pahar givrat sovietic.
Inainte de a căra-n cầrcă comandorul la Volga lui parcată în faţa hotelului, am băut Brudershaft, pecetluind frăţia dintre marinele celor două state.
Dimineaţa, omul a reapărut la hotel, cărầnd cu sine o sticlă de vodkă şi două termosuri: cafea şi ceai pentru spălatul matinal al dinţilor. In timp ce înfăptuiam acest ritual marinăresc, omul ne-a spus că noi, marinarii, suntem o familie, că patriile noastre n-ar trebui să ne pună să ucidem, ci să ne întindă sub picioare covoare roşii presầrate cu flori de recunoştinţă binemeritată. Mi-am reprimat cu greu intenţia de a-l pupa.
In fine, am plecat la masă. Volga comadorului în faţă, urmată de microbuzul nostru, care conţinea şi comandorul sovietic. Soferii maşinilor erau aproape identici. “F”-ul sovietic sub guler pe epoleţi, bereta pe ceafă, moţul slinos ieşind învầlmầşit pe frunte. Injurături identice cu referire la “mati”.
La un moment dat, depăşim o bicicletă de copii. La ghidon şi pedale, un băieţel de vreo cinci ani. Pe portbagaj, unul de vreo trei. La scurtă vreme suntem depăşiţi în mare viteză de un tầnăr miciman care călărea o motocicletă IJ.
Concluzia sovieticului a venit pe loc: “Daragie, ăla de trei ani se visează de cinci ca să poată merge pe bicicletă cu altul mai mic la spate. Ala de cinci se vrea miciman pe IJ. Micimanul se doreşte căpitan pervovo ranga, să se plimbe în Volga condusă de altul, iar eu aş vrea să fiu ca băieţelul de trei ani, să mă lupt şi să învăţ, ca să ajung iar ofiţer de marină”. Pentru a doua oară în numai două zile, ofiţerul sovietic a ratat pupătura subsemnatului! Si mă intreb: de ce Doamne, noi, ofiţerii de marină, gầndim la fel, chiar lucruri care nu au nici o legătură cu profesia noastra?
