…Ei bine, pe mare, totul a fost frumos. La uscat însă, adică în Garnizoana Bucureşti, la puţin timp după plecarea stăpânului pe mare, “Coana Mare” a tăiat-o şi ea in Franţa unde avea un proces. A lipsit de acasă vreo două săptămâni, lăsând-o stăpână a apartamentului pe prietena fiului meu cel mare. Erau amândoi în anul IV şi presupuşi responsabili, mai ales ea. La întoarcerea acasă cu procesul câştigat si Marseilleza pe buze, cei doi tineri au aşteptat-o pe “Coana Mare”, spăşiţi, cu maşina la aeroport, îndrăznind să o pună în temă cu ce era pe acasă. S-a convins singură. Frigiderul gol, funcţiona de pomană. Din toate conservele pentru iarnă-şi era deabia noiembrie-nu mai rămăseseră decât borcanele murdare. Ce dacă unele erau destinate preparării termice înainte de consum, cum ar fi bulion, morcov in saramură şi altele! Murăturile, gogoşarii şi castraveţii nici nu apucaseră să se mureze. Aceeaşi soartă au avut-o şi rezervele mele bahice şi toate paralele din casă. Copiii aveau multă treabă (prieteni, veri, etc.), dimineaţa la facultate-care mai ajungea-seara şi noaptea chiolhan. Un nepot mi-a relatat mai târziu că cei sosiţi după ora 20 riscau să dea cu banul pentru ultimele două locuri de dormit rămase libere: cada sau covoraşul de la uşă.
Unii vecini mai inţelegători veneau acasă numai să mănânce, să-şi bată copiii şi să se schimbe de haine, după care plecau la hotel să doarmă. Decibelii produşi îi depăşeau de 3 ori pe cei ai instalaţiilor acustice de pe nava mea, structura de rezistenţă a blocului a avut de suferit, unele cabluri de la instalaţia elecrică s-au dezizolat, o nevastă de căpitan a avortat, şpriţurile vecinilor apropiaţi făceau valuri în pahare debordând pe feţele de masă, apa la toaletă se trăgea instantaneu, o babă de la parter, şchioapă fiind, şi-a aruncat bastonul şi s-a apucat de dansuri sportive. Nici nu-i mai tremura mâna când işi făcea pedichiura, etc.
Nimeni nu a sunat la uşa apartamentului, de fapt soneria oricum nu s-ar fi auzit. Vinovaţi au fost consideraţi părinţii care se vânturau hârţa-pârţa prin lume pierzând controlul copiilor. Timp de şase luni după venirea mea acasă am pansat timpanele locatarilor la cârciuma din colţ. Toţi aveau instrucţie selectă în domeniu, înghiţind 100 ml vodcă numai în 2 prize, acţiune care le consuma cel mult cinci minute din existenţa lor glorioasă.
La sosirea din misiune , în Gara de Nord, mă aşteptau oarecum spăşiţi “Coana Mare” şi progenitura ei. Intrucât maşina era parcată în apropierea gării Basarab, pe traseul parcurs pedestru “Coana Mare” m-a pus in temă strecurând in pledoarie cuvinte drăgăstoase la adresa mea, din care mai reţin : stâlp de cârciumă, marinaru’ lu peşte, copil nebun din paraşutist diliman, … etc.
***
Prietene, să ştii că şi eu « am devenit OM », nu numai tu. E drept, mie mi s-a-ntâmplat mult mai târziu decât ţie.
Aveam 40 de ani şi copil în clasa a IX a . “Coana Mare” a tăiat-o în Germania pentru 12 zile şi, cu toată opoziţia mea, a lăsat în frigider trei ciorbe şi supe , patru crătiţi cu felul doi, chifteluţe, şniţele, cârnaţi afumaţi şi cărniţă de fripturi, precum şi o notă cu garniturile pe care urma să le produc eu. Nota era pe masa din bucătărie . La vederea ei înjuram şi-mi mai turnam un pahar de ţuică. Mi se lăsase largheţea de a stabili eu micul dejun şi felul murăturilor pentru minuturile de la cină.
Vreo săptămână de absenţă a ei ne-a adus avantaje nesperate consumate de fiecare în stil personal, în funcţie de plăcerile vârstei şi de maturitatea politică , total diferite . Consensul triumfa în familie având în vedere că aplicatorul dictonului « divide et impera! » era pe la Lorelei . Bucuria a crescut în momentul în care “Coana Mare” a sunat să se intereseze dacă am făcut cumva păianjeni de foame şi să ne anunţe că va prelungi escapada juridică cu 2 zile. Satisfacţia libertăţii depline de concepţie şi acţiune a fost estompată la sfârşitul perioadei, de arderea pe aragaz în timp ce ne holbam la un meci de fotbal, a ultimelor mâncări destinate mesei de pranz . Soluţia a fost găsită pe loc de ăl mic. Să o chemăm pe bunica sau pe mătuşa, de la 80 de km, să ne gătească, pentru că el în veci nu va hali lături de vapor preparate de taică-su.
Autoritatea paternă a învins urgent, am preparat o ciorbă şi două feluri doi .
M-am dus să aştept consoarta la aeroport, informând-o despre ispravă. A convocat urgent domnişoara colegă care o însoţise în călătorie. Fata îşi ducea zilele într-o garsonieră răcoroasă de prin centru. Expresia folosită a fost : “Hai la noi fericito, să mănânci haleala făcută de OMU! “, zise ea, arătând spre mine.
Sintagma a bucurat nespus sufletul meu de leu, prin ea, reliefându-se pregnant că bărbatul este OM.
