Niciunde paşii nu sunt mai singuri, ca atunci când îi duci pe nisipul umed al plajei...toamna. Se adâncesc în nisip şi vin în urma ta, ca o ...umbrã. Dacã vrei, îi gãseşti acolo şi mâine. Doar câte un pescãruş bezmetic ar putea cu picioruşele lui rãşchirate sã le schimbe forma, dar, dacã nu, rãmân aşa încremeniţi, sã aştepte...iarna. Am trecut azi şi mi-am regãsit urmele lãsate ieri. Le-am privit şi m-a uimit fermitatea lor şi direcţia clarã a drumului. Duceau spre mare, spre nemãrginit! Mi-am pus, a joacã, paşii de azi în conturul celor de ieri şi, sãrind ca la şotron, mã apropiam de apã. Un fir de iarbã de mare, de-a curmezişul ultimului pas, m-a oprit. Nemãrginirea este pentru zei, eu m-am întors adâncind alţi paşi în nisipul ud, lãsând puţin din umbra mea la malul mãrii, sã priveascã...nemãrginirea şi sã mi-o aducã în vis ...într-un vis de toamnã...albastru!
Ileana ALEXE
28.10.2008
