Nu, nu am greşit! Nu mã refer la “Flautul fermecat”, ci la un oboi. Desigur, puţinãtatea cunoştinţelor mele muzicale poate face ca eu sã fi greşit denumirea instrumentului la care mã refer, dar ştiu sigur cã nu este flaut, cãci pe flaut îl cunosc.
In blocul meu a apãrut un oboi. De unde ştiu? Pãi, sunt singur în apartament, afarã este linişte, este ora la care n-a început balamucul strãzii, iar de undeva, de deasupra, nu ştiu de la ce etaj, se aude un oboi fãcând vocalize. Da, ştiu cã oboiul n-are cum sã facã vocalize, dar nu ştiu cum se numeşte ceea ce face. Cãci, în mod evident, oboiul repetã ceva. Si, deşi repetã aceleaşi pasaje, nu mã deranjeazã ci, dimpotrivã. Cãci asta este calitatea oboiului şi de asta i-am zis “oboiul fermecat”. Nu pot exprima în cuvinte bucuria ce mi-o prilejuieşte existenţa acestui oboi în viaţa blocului meu. Printre gunoaie, mirosuri pestilenţiale, certuri interminabile, acuze privind banii asociaţiei, şedinţe care nu se pot ţine din lipsa locatarilor, pereţi coşcoviţi, administratori care administreazã blocul doar 2 ore pe sãptãmânã, interfon permanent stricat, locatari care intrã-n casã escaladând balconul vecinului întrucât şi-au uitat cheile în uşã, bãrbat pe post de femeie de serviciu, lifturi din care îţi curge uleiul pe haine, apã care te inundã de sus şi cu care inunzi în jos, bormaşinã care-ţi sparge urechile la 10 seara, aspirator care te calcã pe urechi la 11 seara, zgomot de sticle aruncate la ghenã în miezul nopţii de-ţi vine sã chemi pompierii crezând cã s-a dãrâmat blocul, câini care latrã în casã, vecine pe care nu le cunoşti, nu le saluţi şi zic cã eşti neam prost, femei din cartier pe care ţi se pare cã le cunoşti, te gândeşti cã or sta cu tine în bloc şi le saluţi ca sã nu te mai considere neam prost iar nevasta te acuzã cã te iei de femei pe stradã, întrucât ele, de fapt nu locuiesc în bloc cu tine, printre toate astea, dupã cum ziceam, a apãrut un oboi.
Bine ai venit în viaţa mea, oboiule! Al cui eşti tu?
02.09.2008
