Târziu, la malul mării. Pe nisipul care păstrează încă toropeala de peste zi, stau şi privesc în zare - de fapt, în întuneric. Ochii privesc adânc în noapte, fără să vadă ceva, dar curioşi, ca nişte ochi, se uită puţin mai la stânga . De bolta cerească stăteau suspendate două vapoare. Cu toate luminile aprinse, acolo departe stăteau nemişcate pe linia unde marea se uneşte cu cerul. Dintr-un difuzor uitat deschis, picura o melodie. Noapte de vis ! Ca toate nopţile nedormite de la mare. Si, deodată, acolo unde era numai întuneric, apare ea, Luna. Nu este singură, la dreapta ei sclipeşte Luceafărul, care parcă o ţine de mână. Si ea râde şi se ridică dolofană şi roşie din apa mării. Nu este chiar plină, cineva a luat puţină lună şi-a topit-o! De la ea până la mine, se aşterne un drum de ape, roşu! Scufund mâna în apă şi-n palmă am… Luna. Mă sperii! Scutur mâna şi împrăştii în jur stropi de lună. Noapte de vis!
