Vă amintiţi povestea cu cearta mea mea la coadă, la poştă, cu o “mătuşă” care nu putea plăti dacă nu i se spunea cât are de plată în lei vechi. Mă rog, e un fel de a spune “poveste”, pentru că era o întâmplare reală. Multă vreme m-am tot întrebat de ce continuă atât de mulţi oameni să vorbească în lei vechi, la doi ani după dispariţia lor ! Pentru că peste tot pe unde mă duc, la alimentara, la ziare, la bilete RATB, până şi la bănci, toată lumea vorbeşte în lei vechi. Asta ca să nu mai pomenesc că şi la mine în casă eu sunt singurul care nu vorbeşte în lei vechi! Nu puteam să-i înţeleg cu atât mai mult cu cât eu făcusem eforturi să mă acomodez cu leii noi, timp de o jumătate de an înainte de a se oficializa leul nou ca unică monedă. Iar acum, după ce am reuşit să înţeleg noul leu, peste tot mi se vorbeşte în lei vechi, descumpănindu-mă adeseori. Am fost chiar în situaţia de a mă certa cu un vânzător, intrigat de preţul pe care-l cerea. Bietul om, nu-mi înţelegea indignarea! Pentru că el vorbea în lei vechi, iar eu îl judecam în lei noi.
Această nedumerire mi-a fost înlăturată zilele astea. Mă rog, aşa cred eu, că mi-a fost înlăturată. Poate că, de fapt, nu motivul descoperit de mine este cel real, dar mie mi se pare plauzibil. Oamenii vorbesc în lei vechi pentru că le dă impresia că au mai mulţi ! Această revelaţie am avut-o acum câteva zile auzind pe cineva spunând, foarte mulţumit, dar cu o mulţumire care aducea mai mult a tristeţe, că i-a mărit pensia. I-a făcut-o trei milioane. Mi-a venit să plâng. Acea fiinţă avea, de fapt, o pensie de 300 de lei. După mărire! Cred că, numai faptul că zicea că are trei milioane o ajuta să supravieţuiască. Cum altfel poţi trăi cu 300 de lei pe lună? Lângă mine, o duduie bine îmbrăcată îşi plătea telefonul mobil pe ultima lună. 400 de lei. Noi!
