Nu, nu voi dezvolta acea lege a tãcerii, cunsocutã şi sub denumirea de “Omerta” sau “Legea omertei”. Nu o voi dezvolta dintr-un motiv simplu-nu o cunosc, nu-i cunosc resorturile interne, nu ştiu când, cum şi de ce a apãrut. Aşa cã, nu o sã-mi dau cu presupusul despre ceea ce nu ştiu. Adicã, nu mã voi înscrie în trendul general în care s-au aruncat cu voioşie marea majoritate a vehiculatorilor de vorbe goale. Sau vehiculanţi!?! Nici asta nu ştiu!
Deci, care este acea lege a tãcerii despre care vreau sã scriu eu? Pãi, e simplã şi sunã cam aşa: “Taci şi vei fi respectat/ ascultat (şi tãcerile se ascultã, nu-i aşa?)/ apreciat/ valorificat/ şitotcemaivreţi-at. Vorbeşte şi vei fi contrazis/ acuzat/ pus la punct / admonestat/ contestat/ marginalizat/ ridiculizat/ şitotcenumaivreţi-at”. Destul de simplã, nu? Dar ia încercaţi sã o aplicaţi! Eu am curaj sã fac pariu cã dã rezultate. Singura condiţie este sã o respectaţi vreo 20 şi ceva de ani. Cine se prinde?
