Conversez de ceva vreme cu o fiintă aflată pe malul celălalt al “gârlei mari”. Conversez e un fel de a spune, că, de fapt, fiecare vorbim singur. Atâta doar, că ne citim gândurile aruncate în eter. Zilele astea, fiinta a făcut o observatie care m-a surprins. Cică “sunteti cam matinal de la o vreme!”. M-am uitat la ceas. Avea dreptate. Dar de ce zice ea că “de la o vreme”? Atunci mi-am amintit că m-a prins pe “ecran”, cu noaptea-n cap, si ieri, si alaltăieri, si…Avea dreptate, “de la o vreme” mă tot prinsese treaz cu noaptea-n cap. Si când te gândesti că eu eram, vorba lui tata, Dumnezeu să-l odihnească, “o comoară la casa omului-mănânci bine, dormi bine”. Acu, stau si mă-ntreb de ce m-oi trezi eu asa devereme!? Că mai în tinerete as fi putut face, si as fi avut de făcut, o grămadă de treburi care ar fi presupus să mă scol cât mai devreme si să mă culc cât mai târziu. Dar atunci as fi fost în stare să dorm zile întregi, în continuu, ceea ce si făceam dacă nu mă trezea nimeni, atunci când nu trebuia să mă duc la serviciu sau la scoală! Acuma, desi n-am mai nimic de făcut, eu mă scol cu noaptea-n cap. Păi dacă mai pun la socoteală si chestiunea cu iahnia de cartofi (vezi “Sfat pentru copii”, tot la “Insomnii”), sunt tentat să zic că viata asta parcă se scurge oarecum de-a-ndărătelea. Măcar olecută, nu vi se pare?
