Ce iarnă nemiloasă în inimă-mi pogoară
Şi-n taină împresoară
cu geruri gându-mi mut...
Acum e frig în casă...şi-atât senin e-afară...
Îmi spui, aşa-ntr-o doară
că pleci...! Că te-am pierdut...!
Mă ningă fulgi de noapte cu lame poleite...
Elitrele-mi sleite
se sfarmă-n trist popas...!
Din caerul de şoapte cu dor pecetluite
Se-adună, hăituite,
frânturi de bun-rămas...
În gheaţa ce se-ntinde rămân sfioase urme ...
Sortite să se curme
la cumpănă de timp...
Sărmanu-mi vis se vinde în viscolul de turme
Ce-adânc încep să scurme
un palid anotimp ...
Cumplit mai ninge-afară ...! Ca un nedrept sfârşit...
De gându-mi nerostit,
te-ascunzi ... aşa departe...!
Pustiul mă-nconjoară... si sunt, deja, zidit...
Cu visu-mi risipit...
ca buchiile pe-o carte...
Iarna-i acum în mine...! Sfârşit ... şi început...
Cărarea s-a pierdut...
şi-n sufletul meu ninge...
Sunt pulbere-n ruine... iar ultimul sărut,
Nici nu te-a cunoscut...
nici nu te va atinge...!
