M-am întâlnit cu un coleg zilele trecute. Din vorbă-n vorbă, am ajuns la zilele noastre. Si ce-mi zice colegul? Cică: “Am fost un tată tâmpit. Mi-am învăţat copiii să fie cinstiţi, să respecte regulile, să-şi iubească ţara. De ce am făcut asta? Pentru cine şi pentru ce? Ca să poată muri de foame în lumea asta? Păi astăzi trebuie să fii borfaş, să fii mincinos, să fii hoţ, să fii opportunist, să fii slugarnic cu mai marii dacă vrei să o duci bine. Am fost un tată tâmpit!”.
Nu este singurul pe care l-am auzit vorbind aşa. M-a frapat doar faptul că, deşi îl ascultam pe el, parcă vorbeam eu. Acum îmi vine să zic “Ferice de ăia care nu ştiu ce-i aia să-ţi iubeşti Patria! Aia vor fi angajaţi în multinaţionale. Ferice de ăia care ştiu să mintă! Se vor putea face politicieni, vor putea să mintă oficial şi vor primi stipendii importante pentru ceea ce vor minţi că fac. Ferice de ăia care pot să fure! Işi vor constitui proprietăţi private prospere, pe care se va baza viitorul lor şi al urmaşilor lor.” Dar tot îmi vine să adaug, la sfârşit, un “Acum, şi-n vecii vecilor, amin!”
