Moţ: Mulţumesc metroului cã existã! Fãrã de el, viaţa mea socialã ar fi fost cu mult mai searbãdã.
Urc în metrou. Nu ştiu de ce am zis “urc” pentru cã intrarea în metrou presupune deplasare pe orizontalã. Probabil, ca sã subliniez ce efort am sãvârşit! Deci, urc în metrou. Aveam la piept nişte pachete cu cãrţi, întrucât uitasem sã-mi iau servieta când am plecat de acasã. Cam înghesuialã. O duduie întoarce capul sã vadã cine tot împinge aşa şi ochii-i cad pe pachetul meu. Rãsuceşte capul într-o parte ca sã vadã titlul. Observând-o, am întors eu pachetul în aşa fel încât sã poatã citi. A zâmbit. Apoi m-a-ntrebat de unde le-am luat, cã ea nu le-a mai gãsit. Erau nişte cãrţi din seria “Adevãrul cu carte”. Le luasem de la un chioşc din zona Gãrii de Nord. Se vaitã cã acolo pe unde trece ea dimineaţa, dispar repede şi nu le mai prinde, iar abonament n-ar prea face întrucât costã mult. “Da, dar primiţi şi ziarul toatã luna” îi sugerez eu. “Aveţi dreptate”, zice, “la asta nu mã gândisem”. Apoi mai discutãm puţin pe tema utilitãţii ziarelor, la ştersul geamurilor şi chiar ca izolatoare termice. Intre timp, se elibereazã nişte locuri. Ea se aşeazã şi-şi descheie paltonul. Era însãrcinatã. “Bãieţel, fetiţã?” o întreb. Se lumineazã toatã şi, zâmbind, îmi rãspunde: “Fetiţã. Bãieţel avem acasã, de trei ani!”. “Oo, ce planificare bunã aţi fãcut!”, zic, “bãieţelul mai întâi ca sã aibã grijã şi de fatã”. “Nu eu. Soţul are meritul. Eu n-am fãcut nimic” a mai apucat ea sã zicã înainte de a coborâ, plinã toatã de un zâmbet lãuntric pe care nu-l putea ascunde.
Aţi auzit, bãieţi? Puneţi mâna şi faceţi ce trebuie, cã fetele vã recunosc meritele, atunci când le aveţi! Nu mai daţi vina pe ele pentru ceea ce nu faceţi voi! Nu vã mai daţi misogini, cã nici mãcar nu sunteţi, şi nu vã mai ascundeţi în spatele proverbialei voastre leni! Dumnezeu v-a dat o misiune, dar nu v-a dat şi dreptul de a o comenta. La muncã, leneşilor! Fetele vã aşteaptã, ca sã vã recunoascã meritele. Meritaţi-le!
