ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, fara mânie si fara patima !

Opreste / Reporneste muzica de fundal

Prima pagina

Magazin Militar
Observator
Insomnii
Calator
Anunturi
La Gura... Humorului
Psihologie


       

Deosebiri mici, intre mame si tatici

Precizez de la început că cele câteva deosebiri mici pe care le-am constatat sunt deosebiri legate de comportamentul şi atitudinea faţă de copii, căci existenţa copiilor este cea care le dă părinţilor calitatea de “mamă” şi pe cea de “tată”, nu faptul că ele sunt “ele” iar ei sunt “ei”. Aş mai preciza că nu am sesizat aceste deosebiri numai la cineva anume, ci s-au acumulat de-a lungul drumului pe care l-am parcurs prin această viaţă, interval în care am trecut pe lângă multe mame şi pe lângă mulţi taţi, inclusiv pe lângă…mine însumi. Din acest motiv, fiind o sinteză a multor observaţii, se poate spune că deosebirile inventariate de mine au carácter de statistică, adică ele s-ar putea să fie absolut corecte cu caracter general, dar să nu fie adevărate pentru nici un caz particular în parte. Ah, iubesc la nebunie această ştiinţă, statistica, care ştie (d-aia cred că e ştiinţă!) să transforme excepţionalul în bine şi înfiorătorul în deranjabil, demonstrându-mi mie că trăiesc bine şi atunci când o duc rău!

Deci:
-La maternitate. Mama către tată-“Dragă avem o fetiţă! Să vezi ce frumuşică e, seamănă cu tine!”. Tata-“Fetiţă? Nu puteai şi tu să faci băiat, cum au toţi prietenii mei ? ».
-Copil mic, sugar, noaptea. Plânge. Dacă îl aude întâi mama, tata nu-l va mai auzi. Dacă, însă, îl aude întâi tata, urmează formula standard « Ia vezi dragă ce are ăla micu că m-a sculat din somn ! ».
-Copil la şcoală, are nevoie de ajutor la lecţii. Tata-« Da ăia ce vă-nvaţă acolo de nu ştii ? », cu varianta « Ia vezi dragă ce vrea ăsta micu că sunt frânt de oboseală!”. Mama-“Da, puiul mamii, ia să vedem!”.
-Copil măricel, se pregăteşte să se ducă la-ntâlnire şi se îmbracă la costum cu cravată. Tata-“Păi, p-asta ţi-ai pus-o? Nu aveai tu atâtea cravate, tocmai p-asta ai ales-o?”. Mama-“Vai ce frumos îţi stă, puiul mamei!”
-Copil mare are nevoie de ajutor financiar. Tata-« Păi ce să-ţi fac eu, moşule ? De ce nu ţi-ai strâns bani ? I-ai dat pe bere cu băieţii. Să fii sănătos ! ». Mama-« Hai dragă să scoatem de la bancă sau de la CAR, să-i dăm şi lui, nu vezi că are nevoie ? »
-Copil cu tâmplele albe, bolnav. Tata-« Da ce ai, băi? Păi, şi, de ce nu te duci la doctor ? Da de ce să merg eu cu tine ? ». Mama-« Vin acuma puiul mamii. Iţi aduc şi nişte supă. Lasă că merg eu cu tine, cum o să te duci singur în halul în care eşti!?”.

Taţilor, fârtaţilor, să mai continui sau să mă iau singur la palme ?