A murit Păun, tata lu Grigorin a Mărinii a lu Apostu. După ce a cutreierat lumea, a atins marginea lumii şi a învăţat să zică la cât e ceasul, s-a întors acasă, în Oltenia lui. S-a întors să danseze. Căluşerul. A mers şi la Paris. Da, da. A dansat hărăhăpcea la turnul Efăl. Acum a murit. Nu mai torcea nimeni, ca să ştie pe ce fus orar a murit.
Cum să nu te doară sufletul!? Nu pentru Păun. El nu va muri cât timp măcar o persoană va citi Marin Sorescu sau va asculta un Tudor Gheorghe. Mă doare pentru Cosmin. Cosmin SANDU din Galaţi. Şi mă doare pentru familia lui. Şi pentru colegii şi prietenii lui. Şi pentru Galaţi, şi pentru Moldova şi pentru Armata României.
La Bucureşti, mahării joacă hărăhăpcea cu poporul iar Cosminii noştri mor dincolo de Muselim Selo. Acum, că mai trimitem 250 de Cosmini să căştigăm războiul ce l-a pierdut U.R.S.S., mă întorc şi-ntreb: de ce? De ce noi facem sluj la toate cererile celor mari, organizăm summituri, luând bani de la popor?
Vezi, de aia mă doare sufletul. Că ne sacrificăm ce avem mai valoros: viitorul.
„Aşa e bă în şah! Faci câte un sacrificiu ca să poţi căştiga!” mă deşteptă Moromete. „Da bă, dar, care e schema, de trebuie să sacrificăm soldaţii? Că îmi zice mie lumea că trebuie să ne facem datoria faţă de Alianţă. Dar noi ce vrem de la Alianţă? Vezi tu Moromete, asta e problema noastră, că nu ştim ce vrem.” „Aşa, aşa, că bine zici”, mă susţine Ţugulan, ”eu ştiu că trebuie să ar pogonu nevestimii în fiecare an, şi atunci strâng bani, fur motorină ca să vină Mărin de pă Poiană cu tractoru şi la toamnă şi la primăvară. Asta–i strategia mea. Eh?” „Aşa trebui să facă şi la capitală, să vadă ce trebuie la popor la anu, ce se poate cumpăra de acum, iar ce nu se poate, să fure”, mă luă peste picior Huţă a lu Gusti Mării, „iar ce fură să vândă dublu la anu, ha ha!”
Nu am mai ascultat, deja era o bâză udată din belşug cu busuioacă. Am plecat amărât către casă şi când am trecut pe la poarta cimitirului mi-am făcut cruce: „Cosmine, Domnul să te ocrotească acolo în cer că aici pe Pământ ne-a uitat!”
***
Articol scris de Gheorghe GRUJU, în memoria lui Ionuţ Cosmin SANDU, militar român mort în Afganistan. Articolul a fost preluat de pe www.infomondo.ro cu acordul autorului.
