Cunoscătorii ştiu că formula din titlu este înlocuitorul englezesc al românescului “Adeverinţă”. Datorez cunoaşterea acestei formule fostului ambasador Mircea MITRAN. Motivul pentru care scriu aceste rânduri nu este, totuşi, acela de a da lecţii de engleză şi cu atât mai puţin acela de a scrie vreo adeverinţă. Am folosit acest titlu cu speranţa că cel pe care s-ar putea să-l intereseze (to whom it may concern) le va citi. Căci lui mă adresez în continuare.
Stii că îmi place Tangerine Dream. Mulţimea albumelor pe care le am cu ei este edificatoare asupra acestui aspect. Probabil că nu ştii, nici nu ai fi avut cum, că o contribuţie importantă la descoperirea de către mine a Tangerine Dream-ului a avut-o Mircea VRAJITORU din Constanţa anilor în care am locuit acolo. Cu timpul, am fost plăcut impresionat de faptul că şi voi v-aţi ataşat de muzica lor. Cu toate astea, eram intrigat de faptul că, în timp ce în ordinea preferinţelor mele se aflau pe primele locuri alte albume ale lor, pentru voi preferatele erau “ENCORE” şi “RICOCHET”. Anii au trecut, viaţa ta a urmat cursul pe care l-a urmat şi, la un moment dat, Tangerine Dream dispăruse dintre preferinţele şi dintre preocupăriele tale. De curând am avut sentimentul că ţi-ai revenit la matcă. M-aş bucura să nu mă fi înşelat, pentru că această revenire înseamnă şi rezolvarea problemelor de sănătate dar şi refacerea moralului. Un semn care m-a încurajat în speranţele mele a fost acela că ai reînceput să asculţi Tangerine Dream. Ce anume? Păi… ”ENCORE” şi “RICOCHET”. Si din nou a apărut mirarea mea-de ce aceste albume? In incercarea de a-mi găsi singur răspunsul, m-am apucat să le ascult. A mia oară, dar, de data asta, cu urechile mai ciulite. Si am aflat. Eram tentat să nu spun ce am aflat, dar ar fi fost păcat. Din muzica celor două albume izvorăşte viaţă şi visare. Aici, toboşarul nu începe un ritm în care se încadrează şi pe care îl urmează şi ceilalţi, ci ceilalţi cântă iar toboşarul se străduieşte să le descopere ritmul trăirilor lor şi să-l marcheze cu răpăitul tobelor sale. Aici, nimic nu curge după o linie prestabilită. Membrii trupei, în muzica acestor albume, chiar trăiesc într-un mod deosebit de celelalte momente ale existenţei lor. In muzica de pe aceste albume, cei ce cântă, de fapt, visează iar aparatura le preia visele şi ne-o transmite nouă, celor ce-i ascultăm. La un moment dat chiar mă întrebam ce poate fi în acei oameni ca să aibă astfel de visuri! Mai bine că n-am găsit răspuns. Cred că s-ar fi risipit toată vraja pe care mi-o crează această muzică.
In timp ce scriu, muzica s-a terminat. O pun din nou? Encore? “ENCORE”!
