Imi place muzica. Cui nu-i place!?! Numai că mie îmi place să o ofer spre ascultare şi altora. Mă rog, sună frumos dar adevărul este că mie îmi place să le-o bag pe gât, pur şi simplu! Căci, are-n-are chef de muzică omul, când dau eu drumu la muzică trebuie să asculte. Singura alernativă disponibilă în astfel de situaţii este să se certe cu mine, că de ce nu ascultă! Am şi oarece noroc în căutările mele muzicale. Noroc, în sensul că adeseori îmi iese muzica în cale. Cei ce au citit “Voi trăi până nu voi mai avea de ce” înţeleg ce vreau a zice. Dar nu numai noroc am, ci şi prieteni binevoitori, care mă ajută în căutările mele. Sunt “împrăştiaţi” prin toată lumea. De la un astfel de prieten, de fapt o prietenă, am primit un compliment neaşteptat şi măgulitor. Această prietenă, care m-a ajutat să intru în posesia “unei căruţe” de cd-uri muzicale, cam ştie cum “le nimeresc” în căutările mele. Uneori, mai ascultă şi ea din cele pe care mi le procură mie. Adeseori m-a întrebat cum de ştiu să aleg aşa de bine muzica. De fiecare dată i-am dat singurul răspuns cinstit pe care îl deţin la această întrebare, anume “Nu ştiu!”, iar ea mi-a spus că şi dacă nu ştiu tot bine o “nimeresc”. Mai zilele trecute, tocmai de la ea, de dincolo de “gârla mare” am primit cel mai frumos compliment legat de pasiunea mea muzicală. Nu ştiu ce l-a generat, dar a coincis cu publicarea pe site a “Meniului special” de la “La Palicarul Veselim”. Mi-a zis cam aşa: “Dacă ar şti copilul meu cine a ales muzica asta, ar zice că acel cineva este robotul muzical al lui Dumnezeu”.
Neaşteptat! Adică, numai la o astfel de apreciere nu m-aş fi gândit. Desigur, nu îmi pun singur coroniţă, dar recunosc că m-am simţit măgulit. Ia gândiţi-vă! Să fii considerat robotul muzical al lui Dumnezeu! Mai ales de un copil, care el însuşi este trimisul lui Dumnezeu în viaţa omului!
