- Societatea. Ce e, dom’le, societatea asta? Aşa, în mare şi fără pretenţii.
- Stiu şi eu!? O formă de organizare a oamenilor? Care le permite lor, deşi sunt din ce în ce mai mulţi, să convieţuiască fără să se mănânce între ei ?
- Eşti pe aproape. Si care este elementul esenţial al societăţii?
- Regula? Faptul că există nişte reguli pe care le respectă toţi?
- Da. Aşa pare. Dar, toţi oamenii, adică toţi componenţii unei societăţi, respectă regulile?
- Pai, nu prea. De aia se şi zice despre unii că trăiesc “la marginea societăţii” sau chiar “în afara societăţii”.
- Bun. Si cine face parte din aceste categorii?
- Păi, hoţii, excrocii şi alţii care încalcă regulile societăţii.
- Dar copiii, cei nou născuţi şi cei mici, înainte de a se duce la şcoală, respectă ei regulile societăţii?
- Haide măi! Cum să le respecte dacă ei, sărăcuţii, nici nu le ştiu !
- Dar şi ei sunt tot oameni, nu ?
- Da, dar necopţi.
- Bun. Atunci, putem concluziona că societatea este acea grupare de fiinţe umane care respectă nişte reguli, da?
- Să zicem.
- In cazul ăsta, putem spune că societatea este un fel de căpcăun, în care, pe de o parte, intră copiii, care nu respectã regulile pentru cã nu le cunosc-căci deabia când se duc la şcoală ei încep să înveţe şi sã respecte nişte reguli-, iar pe de altă parte, ies nişte fiinţe terminate, incapabile să mai respecte vreo regulã.
- Băi ce talent ai să răsuceşti lucrurile! Până acum nu ştiusem că nu sunt decât o firimitură în pântecul unui căpcăun.
- Dar asta eşti. Si nu ai nici o şansă să scapi decât atunci când vei fi terminat sau nu vei mai putea respecta regulile.
