De când mă ştiu am fost foarte uşor şi profund impresionabil. Până la lacrimi, adeseori. Ce mă impresionează? Lucruri mărunte, gesturi mici, detalii pe care alţii nici nu le observă sau, dacă le observă, nu dau doi bani pe ele. “Copacii”, nu “pădurea”. Mărunţişuri. Am mai spus-o, în “Nocturne-1”, dar n-am explicat de ce. Nici n-aş fi avut cum, pentru că nu-mi pusesem această întrebare. Acum, că m-a pus dracu să mi-o pun, am căutat răspunsul. Am privit retroactiv la momentele în care am fost impresionat şi am încercat să identific motivul. Deloc surprinzător, ceea ce mă impresiona de fiecare dată era…un detaliu. Numai că, acum, am înţeles despre ce detaliu era vorba. Era detaliul care…desăvârşea. Asta cred că este explicaţia. Iubesc…desăvârşirea!
