Spectacolul vieţii la care asist întotdeauna în metrou mă ajută să înţeleg lucruri la care nu mă gândisem niciodată sau pe care nu le înţelesesem toată viaţa. Astăzi m-a ajutat să înţeleg când ar trebui oamenii să aibă copii. Cred că ei ar trebui să aibă copii atunci când ajung în faza în care pot retrăi propria copilărie. Adică, atunci când, văzându-l pe cel mic mâzgălind pereţii proaspăt văruiţi, în loc să-l iei la bătaie, zâmbeşti, amintindu-ţi cum îi mâzgăleai şi tu. Sau, atunci când, văzându-ţi copilul aranjându-şi frizura “ca dracu”, în loc să-i faci mizerie, îţi aminteşti cum te pieptănai tu la vârsta lui şi că, deşi astăzi pare decentă, la vremea aceea frizura ta le părea celorlalţi “ca dracu”. Si tot atunci suntem în stare să ne uităm zâmbind şi la părinţi, care încep tot mai mult să se comporte ca cei mici, fără să-i certăm şi fără să ne enervăm.
Desigur, nu am reuşit să încadrez în nişte limite de vârstă această stare, dar cred că anumiţi oameni ar putea avea copii încă de la 18 ani, în timp ce alţii n-ar merita să-i aibă nici la 60. Căci ei încă mai copilăresc şi la 60 de ani şi n-au ajuns în faza în care să-şi poată retrăi propria copilărie.
