Pe vremea când eram oarecum mai vioi decât acuma, eram împotriva acelor jocuri cu cãrţi, care se întâlnesc prin sãli mai mult sau mai puţin amenajate, sau pe calculatoare. Consideram, şi mai consider şi acum, cã, sub aparenţa cã îţi menţine mintea vie, de fapt, aceste jocuri te ajutã sã te tâmpeşti, întrucât îţi ţine mintea vie într-un spaţiu extrem de îngust. Aş zice cã o astfel de preocupare este mai pãguboasã chiar şi decât statul cu ochii pe cer.
Cu vreo doi, poate trei ani înaintea mea, a ieşit la pensie un coleg. Adeseori îl vedeam într-o agenţie loto care are jocuri din astea cu cãrţi, cocoţat pe scaun şi pierzând ore în şir în faţa acelor jocuri. “Sãrmanul,” îmi ziceam în gând, “ori s-a tâmpit, ori urmeazã sã o facã foarte curând”. Si mi-a venit şi mie rândul sã las locul altora. Nu, nu sãriţi cã nu m-am dus şi eu la agenţia loto! Nuuu! Eu…mi-am luat calculator. Si ce fac eu toatã ziua?! Exact. Aşa cã, dragi actuali tineri, viitori foşti tineri, luaţi aminte la avertismentul meu. Nu treceţi pe lângã agenţiile în care foştii voştri colegi joacã chestii d-astea, cã se ia!
