Mi-a căzut în mână “MUZEUL NINSORILOR”, culegere de poezii realizată de Liviu ZANFIRESCU cu prilejul împlinirii a 45 de ani de la absolvirea Liceului Militar “STEFAN CEL MARE” din Câmpulung Moldovenesc. O parte din poeziile cuprinse în această culegere se regăsesc împrăştiate şi printre “Insomniile” acestui site, autorul lor fiind unul dintre prietenii de suflet al celui ce păstoreşte “altfel”-ul. De aceea, nu voi prelua, acum, vreuna dintre poeziile ce i-au răsărit din inima-i mare cu acest prilej. Am găsit, însă, pe ultima copertă a culegerii, o poezie care, cu certitudine, i-a plăcut tare mult şi lui Liviu, din moment ce a găsit de cuviinţă să o caligrafieze frumos şi să o folosească pe post de cunună a propriei culegeri. Despre acea poezie, Liviu mi-a spus că ar avea autor anonim şi ar fi apărut în culegerea de poezii “DIN GORJ, VORBE, VORBE…” scrisă de doctorul Constantin BALAET (doctore, tot te prind eu pân’ la urmă!). Ar fi păcat pentru cititorii acestui site, care nu au avut privilegiul de a pune mâna pe acel volum, să piardă o asemenea frumuseţe. De aceea, îmi asum riscul de a le-o împărtăşi.
***
“…Spune-mi pe număr
Câte boabe de lumină
Se rotesc în mine haotic
Si cât cer inchid eu
Si câte stele îmi ard în suflet
Si mai ales
Cât neasemuit neant
Pluteşte între ele
Să-mplinească
Jocul de-a omul
Si să fim una cu totul
De pretutindeni?
Dacă nu cumva
Eşti prins tu
Intr-un joc al măsurii tale
Si întrebi,
Infioară-te ca şi mine
Câte boabe de lumină
Si cât cer şi câţi sori
Si cât neasemuit neant
Ascunzi fără să ştii…”
***
Ce ar mai putea fi spus?! Poate, doar “Mulţămim frumos, măria ta Anonimule!”
