De fapt, la ora la care scriu, corect ar fi fost să spun “Sper că voi fi scăpat!”. Pentru că încă n-am scăpat deplin, încă îşi mai târâie ultimele ore prin viaţa mea, de parcă ar fi viaţa lui. Este vorba de 2007, cel mai nenorocit an din ultimii ‘jde ani din coexistenţa mea cu mine însumi. Anul in care ceva, ce aş fi vrut să continue, s-a încheiat, altceva ce aş fi vrut să înceapă n-a mai început, cine aş fi vrut să mă cheme nu m-a mai chemat, ceva am pierdut, altceva n-am câştigat, ceea ce mai mergea nu mai merge cum mergea, celor dragi mie le-a mers ca dracu sau, pur şi simplu, pe dos, şi am trecut şi la câţiva centimetri de moarte, deşi tare mi-ar fi plăcut să o strivesc. In plus, mi-a lăsat ca amintire şi durerea aia de cot, care mai are puţin şi împlineşte nouă luni şi dracu ştie ce o mai naşte şi asta! Ce mai, una peste alta, pentru mine 2007 a fost un an de kk-o. Ducă-se şi să mai vie când l-oi chema eu! Din cauza ăstuia, nici nu pot să vă urez “La mulţi ani”, că dacă se înţelege “La mulţi ani ca ăsta”?! Aşa că:
