ALTFEL . info

Spune lucrurilor pe nume, fara mânie si fara patima !

Prietenii ştiu de ce? sau “Poveste cu caporal”

Prin mintea mea, de vreo câteva zile încoace, se plimbã cu bicicleta o poveste. Nu ştiu unde am citit-o, nu ştiu cine a scris-o dar, nu ştiu de ce, dupã zgomotul lanţului de la bicicletã, sunt tentat sã cred cã autorul era ceh. In povestea cu pricina, tabãra autorului se afla în plin rãzboi. Defecţiuni majore de înzestrare, de organizare, de finanţare şi de conducere au fãcut ca trupele proprii sã fie mãcelãrite. A scãpat un singur caporal, care avusese norocul sã cadã peste el câţiva camarazi loviţi de gloanţe. De spaimã, el n-a mai scos capul de sub trupurile celor cãzuţi, care l-au ocrotit de gloanţele vrãşmaşilor. Lãsându-se liniştea, caporalul a ieşit de sub cadavre şi a constatat cã unii din camarazii lui încã mai respirau, sau mai mişcau. A început sã-i care în spate pânã la cea mai apropiatã localitate, implorând acolo sã li se acorde ajutor. L-a lãsat pe primul şi a fugit sã-i aducã şi pe ceilalţi. A alergat câteva zile, fãrã sã se opreascã, fãrã sã mãnânce, pânã când s-a convins cã nu mai era nici un supravieţuitor pe câmp. Despre isprava lui s-a dus vorba, ajungând şi la urechile mai marilor oştirii. Acolo, cineva a avut o idee. Ca sã acopere dezastrul, s-au gândit sã-l foloseascã pe caporal pentru a transforma nenorocirea într-un succes. Au început sã-l plimbe peste tot, reliefând curajul formidabil al acestuia, pe care îl transferau asupra întregii oştiri, într-o modalitate care pe mulţi i-a fãcut sã înţeleagã cã, de fapt, nu fusese nici o înfrângere imputabilã ci o adevãratã victorie. Numai cã, bietul caporal, atunci când i se cerea şi lui sã vorbeascã, mãrturisea cã a supravieţuit numai datoritã fricii, care l-a fãcut sã nu scoatã capul de sub cadavre, şi cã, ulterior, nu a fãcut decât ceea ce era normal sã facã, adicã sã încerce sã-şi salveze camarazii rãniţi pe câmpul de luptã. Pledoaria caporalului cam ştirbea din fanfaronada celor din vina cãrora fusese pierdutã lupta şi care, acuma încercau sã-şi ridice singuri o statuie pe grumazul bietului caporal. Aşa cã, într-o bunã zi…caporalul a suferit “un groaznic accident” şi s-a alãturat celor ce pieriserã pe câmpul de luptã. A fost condus pe ultimul drum de mai marii oştirii, care au folosit şi acel prilej pentru a ridica în slãvi curajul şi abnegaţia trupelor pe care ei înşişi le pregãtiserã, le înzestraserã şi mãiastru le conduseserã la victoria al cãrui ultim martor pierise în acel grav accident.

Dupã cum ziceam la început, eu nu ştiu de ce mi se plimbã aceastã poveste prin cap, cu bicicleta. Prietenii…ştiu de ce?

18.05.2009