Siberia! Paşol na Siberia!... Cine aude de Siberia, se gândeşte automat la Gulagul sovietic, cu nenumăratele sale lagăre de prizonieri. Mai ales noi, românii, am asimilat Siberia cu sălbăticia şi sârma ghimpată. În Siberia te duci şi nu te mai întorci. Adică …adio şi n-am cuvinte!...
Din fericire pentru mine, am ajuns în Siberia nu ca prizonier de război, ci în interes de serviciu. Probabil că sunt primul român care a avut un astfel de statut în temuta Siberie. Nu ştiu să fi trecut altcineva înaintea mea pe aici. Am multe de povestit. Dar, ca să mă menţin în tematica de până acum (după ce am povestit despre cum se mănâncă în Korea) o să vorbesc, despre cum este cu “beutura” pe aceste plaiuri. Mai exact, cum se bea în Siberia. Recunosc, este un subiect delicat, care îi sensibilizează la maximum pe localnici.
Dacă în Korea se mănâncă bine şi picant, aici se bea bine, orice, oricât şi oricând. Cum se spune pe la noi: “Mâncarea-i fudulie/Băutura-i temelie!”
În linii mari, aici se poate spune ca o băută la ceas de seară, indiferent cu ce se incepe, trebuie să se termine cu... vodka. De cele mai multe ori, se incepe cu vodka si se termina cu vodka, asta ca sa stie omul o socoteala simpla, sa nu se mai incurce cu tot felul de algoritmi. Si musai trebuie sa se termine dupa miezul noptii. Tot pe aici se mai spune: “Cu cat durerea de cap este mai naucitoare dimineata, cu atat a fost mai reusita seara trecuta. Nu-i durere de cap dimineata, pacat de noaptea trecuta. Iremediabil pierduta. Rateu!”
Dar, unde se bea în Siberia?
Pai unde să se bea, se bea peste tot, adica acolo unde este. Se bea acasa, se bea la carciuma, la birou, la volan, pe strada, in santuri, pe scari, sub scari. Cred ca se bea si sub plapuma. Realitatea este ca se bea pe ruptelea, indiferent de naţionalitate, de profesie, de sex, de varsta, de regiune si mai stiu eu ce alte clasificari.
Ce se mananca, atunci cand se bea? Apai, mai nimic. Nu exista, ca in restaurantele din Vest, alune sau fistic in farfuriuta, care ti se aduce la masa, la fiecare pahar de bere comandat. Aici se spune ca alunele si fisticul nu sunt populare (sic!). Dar ce este popular, ce se mananca atunci cand se bea vodka? Se mananca peşte sărat. In toate magazinele am vazut in vitrinele frigorifice o gama larga de sortimente de peste. De la cel sarat si complet uscat, de nu intelegi ce se mai poate manca de pe el, pana la scrumbiile in saramura, heringi si macrou afumat, peste marinat, sprot afumat si tot felul de icre, unele in vrac, varsate sau la cutiute ce 50-100 grame. In plus, o larga varietate de conserve de peste.
Să vă spun cum se mananca pestele sarat? Am experienta! Într-o seara, la cumpana dintre zile, cand eram adunati la o masa in fata unor sticle nedesfacute de vodka, cu altele goale pe sub masa, vine un rus cu un ziar Pravda, in care erau înfasurate 4-5 bucati de peste sarat si uscat. Erau de o palma-jumate marime, un fel de platici de-ale noastre, cu solzii si pielea alba. Sa tot fi avut 200-300 grame fiecare. M-am uitat cu mirare, nestiind ce sa fac, cum sa procedez. I-am lasat pe experţi să înceapă. Au luat pestele, l-au desfacut, i-au scos matele care erau uscate si le-au aruncat, iar restul l-au desfacut ca pe fasii. Le-am urmat exemplul si am vazut ca nu era rau deloc. In cele din urma, pe ziarul adevarului (Pravda) au ramas numai capetele de peste, cozile, sira spinarii si ceva solzi... Ei bine, dupa aceea am vazut ca mergea vodka. Trasnet!
Dar hai – ca tot am inceput cu povestile – sa vă mai spun una. Intr-o seara, veneam din schimb, din fabrica, era ora 8, intuneric si zapada peste tot. La vreo 500 metri de fabrica, o masina in mijlocul drumului si unul intins pe jos, iar soferul, incerca sa-l ridice. Masina noastra a incetinit si a trecut pe langa ei, fara sa opreasca. La insistentele mele, soferul nostru a oprit, a deschis usa si a “gavarit” ceva cu soferul masinii oprite. Apoi a inchis usa si a pornit mai departe, spunandu-i ceva translatorului care era cu mine. Nu am inteles ce au vorbit, era zgomot de motor si am intrebat si eu care-i situatia. “Nu-ti face problema, erau amandoi beti” – a încercat să mă linistească translatorul. Am ramas stana de piatra. I-am zis sa cheme ambulanta, soferul nostru avea celular. M-am gandit ca poate unul dintre ei era lovit, vorba ceea, fabrica era chiar in spatele nostru, puteau sa vina in cateva minute. Dar translatorul a zis ca nu are rost, nu-i treaba noastra, se descurca ei.
Şi după o aşa întâmplare, parcă nu-mi vine să mă opresc aici. Rogu-vă, deci, daţi-mi voie sa vă mai spun una, tot la capitolul beuturica. Intr-o buna zi, sa tot fie 10 zile de atunci, la fel, veneam cu masina din fabrica, de dimineata, fusesem in schimb de noapte. Era o zi splendida, ceasul arata cam 8.30 si un soare orbitor facea ca zapada proaspat depusa sa fie presarata cu cristale Swarowsky. Pe ulita satului prin care treceam am vazut doua fiinte omenesti, pentru ca indeplineau toate calitatile fizice sa fie astfel numite. Adica aveau doua picioare, doua maini si un cap. Dar pozitia lor nu semana cat de putin cu una omeneasca. Una (adica fiinta) era ca o rufa pusa la uscat pe un gard. Semana cu unul care chiar atunci vroia sa sara gardul si a fost mitraliat de la spate. Si cu mainile intinse, semana ca un Cristos pe cruce, dar cu spatele la public.
Caraghios, cu caciula ruseasca pe o ureche, cu clapele desfacute ca niste aripi, tinea gardul cu strasnicie, de frica sa nu se pravaleasca peste el, sau el sa nu se pravaleasca peste gard. Cred ca si acum mai strange gardul ala in brate. Daca acesta facea parte dintr-o natura moarta, deci statica, celalalt era intr-un tablou vivant. Era in mijlocul drumului, printre sleaurile de zapada facute de plugurile de dezapezire. De statura medie, cu pufoaica deschisa si cu clapele urechilor la pozitie orizontala. Mainile îi era ca aripile de avion, larg deschise, la pozitie orizontala, pregatite pentru o aterizare fortata, în picaj. Făcea pasii mari, largi, ca sa cuprinda in deschiderea lor intreaga poteca dezapezita de tractor. Si mergea – era inca viu! – de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga potecii de zapada. Mi-am imaginat ca este un copil, care se joaca de-a avionul pe ulita. Dar fata neagra, cu o barba nerasa de cateva zile, m-a adus si pe mine cu picioarele pe pamant. Era un celovec, se ducea acasa. Poate dupa o batalie crunta, inceputa cand barba ii era proaspat rasa.
Daca mai vreţi o povestioara – dar sa fie ultima! – ia staţi frumusel, sa vă spun cate ceva si din ispravile celui ce scrie aceste randuri. Fireste, tot la capitolul beuturica.
Povestea am aflat-o de la un bun prieten, translatorul nostru. Locul actiunii: undeva, prin partea de vest a Rusiei, la granita cu Belarus. Timpul: la ceas de seara, vara. Personaje principale: eu, un inginer rus si ceva asistenta, adica ceva public.
Nu stiu care a fost contextul, dar inginerul rus s-a dat mare ca el face praf pe cine se ia la intrecere de pahare cu el. Poate s-a uitat cu subînteles la mine, poate a facut o aluzie la ceva care nu mi-a placut, nu stiu. Cert este ca am primit provocarea, am ridicat manusa invizibila si i-am zis ca ma prind in hora.
Zis si facut. Ne-am ales arbitrul, s-au stabilit regulile, ca sa fie clara confruntarea, am dat mana cavalereste si in aclamatiile asistentei a inceput confruntarea. Adica arbitrul turna cate un pahar de vodka la fiecare, si-l beam pe rand...
Nu-mi mai amintesc precis ce s-a intamplat, am aflat de la baiatul asta de-abia acum. Mi-a zis ca la al 8-lea pahar, rusul a intrat in colaps. Iar eu am mai ras unul sau doua pahare.
Ei, iată o performanta de care nu ma mandresc, chiar daca a ramas, dupa cum am spus, in folclorul din zonă.
Am zis că-i ultima povestioară, dar parcă nu mă îndur să mă opresc aici, fără să vă spun ceva si despre un coleg de religie musulmana pe care l-a indemnat Aghiuta sa se spurce la un pahar de vodka. Cum rezistenta la aceasta licoare era zero, a doua zi a scris in caietul de sarcini: “Ziua 1. Rezolvat problemele 3, 5, 7. Am baut aseara vodka pentru prima data. Este foarte buna, dar acum ma doare capul de-mi plesneste. Ziua 2. Rezolvat problemele 6, 8, 9. Am baut din nou vodka. Ma doare capul de-mi vine sa mor. Ziua 3. Rezolvat si problemele 12, 14, 15. Imi pare rau ca nu am murit ieri. As fi scapat de suferintele de astazi.”
La mulţi ani!, multă sanatate şi... hai noroc pe chestia asta.
