Continuindu-mi periplul prin America, m-am gandit ca sunt total in afara modei si a obiceiurilor momentului, deoarece in insemnarile mele nu am pomenit nimic despre sex. Ideea mi-a fost inoculata si a inceput sa mi se cimenteze in memorie trecand zilnic prin fata tarabelor unde se vand publicaţiile noastre. In marea lor majoritate, ziarele au pe prima pagina fetite goale sau titluri imense din care cuvantul sex este nelipsit. Rubrica Meteo trebuie sa fie prezentata neaparat de o fatuca dezbracata, cum se zice, si cu mana in buzunar. Tot aceeasi fatuca face ce face si isca un mic sacandal cu semenele ei, din care ziarele nascocesc titluri imense despre razboiul sanilor. Si asa mai departe, microbul infestand si revistele Armatei si Internelor, unde redactorii rascolesc unitatile militare pentru a gasi studente militare (de preferinta blonde) care să pozeze pentru prima pagina, spre deliciul racanilor si veteranilor.
Si cum Aghiuta mi-a tot dat tarcoale, mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat s-o fac. Adica sa extrag din tolba cu amintiri de calatorie cateva insemnari pe care sa le denumesc, cum altfel, “ALTFEL…despre SEX”. Primind si acordul proprietarului de site, mi-am luat hard diskul in care am stocat toate fotografiile facute prin America, mi-am potrivit tastatura (in loc de a-mi ascuti creionele) si am purces la drum.
Locul actiunii este departe de malurile Dambovitei, cam la vreo 10 ore diferenta de fus orar, pe Coasta de Vest a Americii, in Oregon, mai precis in Pendleton, un tinut daruit de Dumnezeu cu o fertilitate si o bogatie care i-au uimit pe primii vizitatori albi, pe Lewis si Clark, cei care au declansat cel mai mare exod voluntar din istoria omenirii, si anume goana spre Vestul plin de bogatii si de aventura. Prin anii 1880, dealurile Pendletonului, asezarea fondata in apropierea fluviului Columbia, erau albe datorita turmelor de oi, iar odata cu aparitia primei cai ferate, granele recoltate in zona au invadat si au indestulat toata America si au fost exportate si in Europa. Cand a fost descoperit aur in putinii afluenti ai Columbiei, nebunia cuceririi Vestului a atins paroxismul.
Toate acestea au facut ca populatia din zonă sa se dubleze anual. Si astfel se ajunge la atestarea Pendletonului, prin anii 1880-1890, ca oras cu 3000 de locuitori, in majoritatea barbati, lucratori la fermele de animale, la recoltarea granelor si la minele de aur. Dar cum munca serioasa cere si o betie serioasa la sfarsit de saptamana, odata cu cresterea orasului se inmultesc si carciumile, barurile sau faimoasele Saloon, asa cum la numesc americanii. In perioada mentionata, la un mic recensamant, s-au înregistrat nu mai puţin de 30 de restaurante si 18 bordeluri. La doar 3000 de locuitori! Asta m-a cam pus pe ganduri. M-am linistit insa imediat, când mi-am amintit de una din legile comertului, care spune ca cererea duce la aparitia ofertei.
Dar sa-i lasam pe acesti locuitori harnici si petrecareti ai Oregonului si sa incepem sa rupem foile din calendar, pana ajungem din acele timpuri indepartate in unele mai apropiate de noi, si anume in anul de gratie 1953, asa cum ar zice Nenea Iancu. De ce este “an de gratie” pentru Pendleton, vom afla privind cu atentie fotografia care o imortalizează pe Coana Stella, una din proprietarele de bordel, sub inscriptia “In anul 1953 toate bordelurile din Pendleton au fost inchise”.
In acelasi an intra in scena un alt personaj memorabil: primarul in functie, un fel de Agamita Dandanache de-al nostru, barbat firav, mai mult molau, care nu avea pana la acel moment niciun merit, in afara de a imparti cu vajnica Primarita paternitatea a 4 liceene. Acestea, in fiecare dimineata, nu aveau alt drum catre scoala decat prin fata bordelului Coanei Stella. Azi asa, maine asa, până într-o bună zi, când liceenele au venit acasa cu povesti noi si picante, aflate de la “domnisoarele” platite cu ora de Coana Stella. Culmea, personajele acestor istorioare erau oameni de vaza ai asezarii.
Pentru a curma aceasta situatie nedorită si a oferi o educatie cuviincioasa tinerei generatii, Primarita ia o hotarare istorica, reuşind sa puna mana (prin mijloace numai de ea stiute) pe condicuta Coanei Stella. În mana Primaritei, condica era o adevarata mina de aur. Ea il convoaca pe Dl. Primar si-l pune in fata faptului deja hotarat: Consiliul Municipal va semna un decret care interzice bordelurile in Pendleton. Si asta incepand chiar de a doua zi.
Primarul convoaca Consiliul Municipal si, mai pe ocolite, le prezinta consilierilor tema sedintei. Nici cele mai naprasnice furtuni, taifunuri si uragane nu puteau provoca zgomotele care s-au auzit in acel moment in sala de consiliu. Peretii si acoperisul Primariei erau gata sa cada sub tropaielile, fluieraturile si urletele alesilor urbei. Parea o herghelie de armasari in goana lor prin preeria Oregonului. Dar Agamita Dandanache al nostru miza pe Asul ascuns in maneca. Cu un zambet complice, ridica ambele maini, astepta sa se mai potoleasca furtuna, si spuse: “In mana stanga am Condicuta Doamnei Stella, in care este trecut numele vostru, al tuturor, orele si zilele in care frecventati bordelul si fetele pe care le aveti rezervate. In mana dreapta am Hotararea de Consiliu prin care toate bordelurile din oras vor fi inchise incepand cu ziua de maine. Nu vreti sa semnati Hotararea, maine Condicuta va fi publicata in paginile ziarului “Razbelul” (asa cum i-a zis si Nea Iancu). Semnati Hotararea, Condicuta va fi distrusa sub ochii vostri.”
Ce-a urmat, nu-i greu de ghicit. Tumultul armasarilor se transformă instantaneu in Tacerea Mieilor. Rand pe rand, consilierii, cu regretele care se puteau citi pe fata lor, semnara hotararea. Cand ultima semnatura a fost pusa pe document, Primarul a simtit ca Istoria s-a deschis la fila cu numele lui. Si asemeni cactusului din aridul desert care asteapta patru ani pentru a inflori, iar floarea incanta cu splendoarea ei doar pentru o ora, tot asa si Agamita al nostru a intrat in istorie.
A doua zi in zori, câteva autobuze, inchiriate pe banii Primariei, asteptau, incolonate, in fata bordelului Coanei Stella. Peste cateva clipe, aceasta si fetele ei au fost vazute pentru ultima oara in Pendleton.
Ceea ce a ramas din stabilimentul Coanei Stella a fost transformat in muzeu, pe care va invit sa-l vizitati prin intermediul aparatului meu de fotografiat.
Intrarea, cu scarile inguste si lungi, se dovedeste a fi o prima piatra de incercare: daca nu reusesti sa le urci prin propriile forte, datorita starii de ebrietate, degeaba mai intri. Mai bine zis: “ai platit degeaba.” Ca si acum, plata in astfel de localuri se facea “inainte”.
Altfel, trebuie sa recunoastem, Coana Stella “juca” in mod cinstit cu clientii.
Prima incapere servea de capela si avea chiar si un preot. Nu putini dintre cei care frecventau localul ii treceau pragul, cerand iertare la “Cel de Sus“ pentru faradelegile pe care urmau sa le comita. La fel procedau si fetitele angajate. Gurile rele spun ca, pentru serviciile prestate, preotul nu cerea niciodata bani, ci “plata in natura”.
Duminicile dimineata, inainte “de a merge la lucru”, fetele, insotite de Coana Stella, luau parte la slujba obligatorie, unde cantau, acompaniate la pian si se rugau pentru sufletele lor.
Coana Stella era o doamna care-si administra afacerile cu o mana de fier. Din insemnarile sale si din marturiile fostilor “abonati” reiese ca avea mare grija de fetele sale. Acestea erau vizitate saptamanal de medic, iar cele care se imbolnaveau de boli lumesti erau scutite pentru perioada vindecarii de a-si mai oferii serviciile.
Contabilitatea si corespondenta erau tinute cu rigurozitate, iar masina de scris marca Remington este o dovada elocventa.
In general fetele erau recrutate din postavariile si fabricile de prelucrarea lanii care impanzeau zona periferica a Pendletonului.
Stabilimentul avea bucatarie proprie, cu o bucatareasa si o spalatoreasa angajate permanent, care se ingrijeau ca fetelor sa nu le lipseasca nimic si sa locuiasca intr-o curatenie impecabila. Coana Stella era la curent cu toate. Chiar se lauda vizitatorilor ca este prima posesoare a unui frigider actionat cu motor electric, lucru rarisim pentru acele vremuri.
Baia si bucataria pot fi vazute in imaginile alaturate.
Daca cele prezentate nu v-au convins, va propun sa dati o fuga in Pendletonul Coanei Stella sa simtiti “pe viu” atmosfera bordelurilor de altadata.
