Aflu deabia acum, dupa 3 luni de la disparitia lui, ca a murit unul dintre cei pe care, dincolo de faptul ca mi-a fost coleg, l-am si pretuit in mod deosebit.
A murit Motanul, caci noi asa ii ziceam celui ce a fost Neculai SOFIAN.
Venit din Harlau, de acolo de « unde se termina harta », cum ii placea uneori sa spuna, parea o figura enigmatica. Cu “o singura spranceana” deasupra ochilor mici, tacut si rareori zambind, Motanul a fost unul dintre cei mai inteligenti si delicati colegi pe care i-am avut. Avea un deosebit simt al umorului, fiind capabil sa zambeasca, mai ales din priviri, si la cele mai ascunse ironii. Nu a fost niciodata primul din clasa, dar toti ajungeam pe la el sa-i cerem sfatul cand nu stiam sa rezolvam ceva, pentru ca el intelegea tot fara sa fie interesat a obtine note mari sau premii. Nu-mi amintesc ca el sa nu fi stiut sa rezolve vreodata vreo problema. Era printre putinii, alaturi de un alt disparut, iubitul meu prieten Gil ALEXE, pe care nimeni nu-l dusmanea, nimeni nu-l invidia, toti il pretuiau si toti il iubeau.
Oare sa fie adevarat ca « CEI BUNI SE DUC » ?
Odihneste-te in pace, Motane al meu si al tuturor celor care te-au cunoscut!
