ALTFEL.info

Incã un cantemirist din promoţia 1964 s-a grãbit spre zãri ce i s-au pãrut mai suportabile. Ne-a pãrãsit doctorul Serban MARINESCU, cel ce ajunsese la gradul de general în armatã, fãrã sã renunţe niciodatã, în nici o împrejurare la gradul de OM.

“Un munte de om” încã din tinereţe, sportiv, pasionat atât de studiu cât şi de viaţã, frumos şi luminos, fãrã ca aceastã alãturare de epitete sã fie altceva decât o simplã descriere a ceea ce vedea oricine îl privea. Asta era Serban MARINESCU, cel care s-a retras din lumea asta, dar nu are cum sã se se retragã de pe retinele celor ce i-am fost colegi şi prieteni. 

Un OM care “şi-a trãit toatã viaţa cu eleganţã şi responsabilitate”, dupã cum îl caracterizeazã cei cu care a lucrat în Spitalul Militar Central.

Plecând, Serban MARINESCU ne lasã nu numai cu un gol în suflete ci şi cu o grea întrebare fãrã de rãspuns: DE CE?

Dumnezeu sã-l odihneascã!

Sicriul cu corpul neînsufleţit va fi expus la spitalul Elias pe 25.08.2010 la ora 12.00, iar pe 26.08.2010 la ora 09.30 va fi expus la Spitalul Militar Central. Tot pe 26.08. se va desfãşura şi ceremonia funerarã la Cimitirul Militar Ghencea-1

Joi, 19 august 2010, la orele 16 trecute fix, Cercul Militar Constanţa convoacã în şedinţã de lucru comunã: Cenaclul Literar "Mihail Sadoveanu" şi Cenaclul Umoriştilor Constãnţeni "Prãvãlia cu umor". Se va proceda la o dublã lansare de carte: Gabriela-Marieta Secu - "A doua inimã de buzunar" şi Marian Ilie - "A doua scrisoare a III".

Cei interesaţi se pot adresa lui Marian ILIE (alias "don Pedrino", pentru prieteni) la numãrul de telefon 0744.653849 sau la adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

I-La nivelul Consiliului Director Naţional al LNR

Sãptãmâna care începe luni, 12.07.2010, vom fi inundaţi de…muzicã japonezã. Si “Meniul special”, cel de dedicat muzicii clasice, şi “Meniul sãptãmânal” vor fi sub influenţã niponã. Bine-nţeles, nu va scãpa nici “Melodia sãptãmânii”. Mãcar muzical sã fim “cotropiţi” de urmaşii samurailor!

Nu vã luaţi mãsuri de protecţie! Lãsaţi-vã cotropiţi!

Incerc sã fie de folos celor ce doresc sã acceseze pagina “Intelligence”. Incerc, totodatã sã rãspund celor ce m-au întrebat “Da ce s-a întâmplat, e ceva în neregulã? Nu e public ceea ce este acolo!?!”.

Am rãsfoit-o o datã şi încã o datã. Apoi, am luat-o de la început. Nu-mi venea sã cred cã, în zilele noastre, mai existã revistã pe care sã nu-mi vinã sã o arunc înainte de a o rãsfoi. Si totuşi…Primul care “m-a tras de ochi” a fost “Aiii! Campari, Campari!” semnat de Dan ARHIRE. Citeam câte un rând şi nu-mi venea sã cred cã vreau sã mai citesc şi rândurile urmãtoare. Apoi au urmat celelalte “lovituri de artilerie”: “De Paşti în Delta Dunãrii”; “Strigãtul cocorilor”; “SPERANTA-o stare de spirit. Corabia care ne trece marea”; “Bãtrânul şi delta”-episodul 1 al serialului “Ultimul marangoz”; “De la navele cu vele la morile de vânt”; “La început a fost pasãrea furtunii”-un alt episod din serialul “Ultimul marangoz”. Mã opresc aici cã deja mã enerveazã. Mã enerveazã pentru cã nu mi-am imaginat niciodatã cã o sã ajung sã fac “publicitate” la o revistã! Si dacã vã mai spun şi ce poze are…Dacã ar fi sã definesc douã trãsãturi ale acestei reviste, comune şi scriiturilor şi imaginilor, cred cã ar fi dragostea şi sinceritatea. Pentru cã, în mod evident, cei ce fac aceastã revistã iubesc ceea ce descriu prin cuvânt şi imagine şi ni le prezintã cu maximum de sinceritate.

Revista care “m-a enervat” se numeşte “LA DRUM” şi este subintitulatã “Revista Cãlãtorului”. Din înscrisurile afişate în revistã, rezultã cã cei ce se ocupã de editarea ei ar putea fi contactaţi la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau la tel.0340-100308 şi fax.0340-100309. Acolo figureazã şi o adresã de web www.ladrum.org dar eu n-am reuşit sã-l accesez. Am parcurs lista redactorilor şi a colaboratorilor. Doar douã nume îmi sunt cunscute mie: Cristian CRACIUNOIU-dacã o fi cel cu navomodelele- şi Grigore LESE. In schimb, vi-l pot pârâ pe cel ce figureazã ca editor-Dan

S-a-ntâmplat sã-i spun “bancul cu ecoul” maistrului militar de marinã în rezervã (sau în retragere? habar n-am care-i formula “standardizatã”!) Dumitru MIHAILESCU. Nu ştiu dacã i-o fi plãcut bancul sau nu, dar, dupã ce am terminat amândoi de râs, mi-a oferit o carte “caldã”, pe care o scrisese cu aceeaşi “mânã cu care desenase cheia de împreunare la examenul de maistru” şi pe care chiar atunci o scosese din “teascul” editurii. Nu voi comite eroarea de a-i diminua impactul asupra cititorilor, reluând vreuna dintre amintirile prezentate de autor în carte, dar mottoul lucrãrii nu-l pot trece cu vederea: “Timpul trece şi dacã nu întorci ceasul”.

“HAZUL…un dram de fericire”, cãci acesta este titlul cãrţii, este o culegere de amintiri povestite, evident, cu umor, dar, mai presus de umor, povestite cu totalã sinceritate, fãrã false inhibiţii. Cei din generaţia autorului, dar şi cei din multe generaţii mai tinere, vor gãsi, cu siguranţã, fie momente la care au fost pãrtaşi, sau martori, fie “personaje” pe care le-au cunoscut în tinereţe şi de care-şi vor aminti cu drag. Si nu numai atât! Cartea îi va ajuta sã-şi aminteascã întâmplãri similare, pe care ei înşişi le-au trãit, peste care se depusese colbul uitãrii. Pentru cã tinereţea marinarilor era cam aceeaşi, indiferent dacã marinarii erau ofiţeri, sau erau maiştri. Cãci frumuseţea era datã de partea “neinstituţionalizatã” a vieţii de marinar.

Am aflat cu întârziere cã, în urmã cu câteva zile, a murit doctorul Vasile VELEA. Absolvent al liceului militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, promoţia 1964, Vasile a urmat cursurile Facultãţii de Medicinã militarã devenind medic militar, profesie pe care a practicat-o pânã la “prigoana împotriva medicilor militari” când a fost nevoit sã se mute într-un spital civil. Lovit nemeritat de viaţã, negãsind în preajmã pe cineva care sã-i sprijine moralul într-un moment dificil al existenţei sale, Vasile n-a gãsit altã soluţie decât retragerea din aceastã lume, neînţelegând de ce îi ia tot ce avea, dupã ce el îi dãduse tot ce avusese. Va rãmâne în memoria tuturor celor care l-am cunoscut ca un “bãiat de o frumuseţe de neînţeles”, care nu l-a pãrãsit nici la maturitate, sfios ca o fatã mare de pe vremea când fetele mari chiar erau sfioase, cu un zâmbet prin care parcã îşi cerea iertare cã zâmbeşte. Lumea medicalã şi noi, colegii şi prietenii lui, rãmânem mai sãraci fie şi mãcar pentru cã am rãmas fãrã unul dintre cei mai devotaţi medici, total dezinteresat de orice altceva în afara binelui pe care îl putea face celor care apelau la el.

Am rãmas cu SF-ul. E greu sã mai încerc altceva, acum! Mi-a cãzut în mânã, fãrã sã fac nimic deosebit, “Almanahul Sci-Fi Magazin 2009”. Celor care nu înţeleg mersul lucrurilor pe Pãmânt şi se tot mirã de “realizãrile” speciei umane, le recomand cu cãldurã povestirea “INVOLUTIE” de Edmond Hamilton. Se gãseşte la pagina 133 a zisului almanah. Dupã pãrerea mea, povestirea asta este